- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Numeroase personalităţi îi aduc un omagiu fostului preşedinte al CIO, Juan Antonio Samaranch
Preşedintele FIFA, Joseph Blatter, comisarul european pe probleme de educaţie şi tineret, Androulla Vassiliou, şi premierul Greciei au salutat, miercuri, memoria fostului preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic, Juan Antonio Samaranch, care a decedat la vârsta de 89 de ani.
Numeroase personalităţi îi aduc un omagiu fostului preşedinte al CIO, Juan Antonio Samaranch (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Îmi voi aminti de simţul său de a face compromisuri, de curajul său, de ardoarea de a proteja sportul, precum şi de valorile sale. L-am cunoscut pe Juan Antonio Samaranch când mi-am început munca la FIFA, în urmă cu peste 35 de ani, şi a fost întotdeauna un apărător al acestei discipline sportive. L-am stimat întotdeauna şi i-am admirat personalitatea extraordinară. Împreună am luptat cu perseverenţă pentru transparenţă şi un joc curat, ceea ce s-a concretizat în crearea Agenţiei Mondiale Antidoping (AMA)", a precizat preşedintele FIFA.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Coaliția PSD-PNL-UDMR stabilește datele alegerilor prezidențiale. Primul tur, înainte de Paște?
-
Noul decret al lui Putin desemnează Ucraina drept sursă principală de „extremism” şi introduce conceptul de „rusofobie”
-
Elon Musk susţine partidul AfD într-un articol de opinie publicat într-un ziar german
-
Războiul din Ucraina, ziua 1039. Zelenski sugerează schimbări importante în structura de personal / Bloomberg: Oficialii americani cred că Ucraina ar putea fi forţată să se retragă din regiunea Kursk în primăvară / Trupele nord-coreene au suferit peste 1.000 de pierderi în regiunea Kursk în ultima săptămână
Tot miercuri, comisarul european Androulla Vassiliou a precizat că Samaranch a fost "una dintre marile figuri ale mişcării olimpice şi un ambasador excepţional pentru lumea sportului". "El a plasat Jocurile Olimpice într-o nouă eră în cursul preşedinţiei sale de 21 de ani la CIO şi a vegheat ca spiritul lui Pierre de Coubertin să nu fie niciodată uitat în mijlocul presiunilor existente în sportul modern", menţionează Androulla Vassiliou.
La rândul său, premierul elen Georges Papandreou i-a adus un omagiu lui Samaranch, apreciind că a fost un om "legat de marele efort al Greciei de a organiza JO de la Atena, din 2004".
"Juan Antonio Samaranch a fost o mare personalitate a sportului internaţional, care şi-a consacrat viaţa tranformării mişcării olimpice şi care a contribuit la evoluţia acesteia în forma actuală. În cariera sa, el a fost legat de Grecia şi a susţinut această ţară în marele efort făcut pentru organizarea JO din 2004, el este cel care a anunţat decizia de a-i fi acordat Greciei dreptul de a organiza Olimpiada", a precizat premierul Georges Papandreou.
Preşedintele de onoare al Comitetului Internaţional Olimpic, spaniolul Juan Antonio Samaranch, a încetat din viaţă, miercuri, la o clinică din Barcelona. Juan Antonio Samaranch a fost preşedintele CIO în perioada 1980-2001, iar apoi a fost preşedintele de onoare al forului olimpic.
Samaranch a fost internat de urgenţă, marţi după-amiază, la spitalul privat din Barcelona pentru insuficienţă coronariană acută.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO