Prima pagină » Sport » Fotbalist înapoi pe teren, după ce a fost în comă, bolnav de coronavirus. Medic: „Se simte foarte bine”

Fotbalist înapoi pe teren, după ce a fost în comă, bolnav de coronavirus. Medic: „Se simte foarte bine”

Fotbalist înapoi pe teren, după ce a fost în comă, bolnav de coronavirus. Medic:

Mijlocaşul formaţiei Montpellier, Junior Sambia, a învins lupta contra noului coronavirul. Jucătorul în vârstă de 23 de ani a avut o formă grea, a intrat în comă indusă din cauza infecţiei cu SARS-CoV-2, însă şi-a revenit. Doctorul care a avut grijă de sportivul francez, timp de o lună de zile, a declarat că se va putea alătura lotului echipei de club, atunci când se vor relua antrenamentele.

Rene Raimondi, doctorul jucătorului Junior Sambia: „Junior se simte bine, chiar foarte bine. Va reveni alături de toată echipă pe 22 iunie. Vom ţine sub observaţie starea lui de sănătate, însă el nu a resimţit oboseala, simptom specific virusului. Este într-o condiţie foarte bună”.

Autorităţile din Franţa au decis ca sezonul competiţional 2019-2020 să se încheie, iar PSG a fost desemnată câştigătoarea titlului. Şi Olanda şi Scoţia au decis ca toate competiţiile sportive să nu se mai reia.