- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
O nouă condamnare la închisoare pentru Ante Sapina, şeful reţelei de pariuri trucate
Germanul de origine croată Ante Sapina, şeful unei reţele de pariuri trucate şi de manipulare a unor meciuri din fotbalul european, a fost condamnat, joi, la cinci ani şi şase luni de închisoare de tribunalul din Bochum, informează AFP.
Sapina a fost găsit vinovat pentru că a coordonat o reţea ce a influenţat rezultatul a 51 de meciuri, unele chiar din Liga Campionilor sau din preliminariile pentru Cupa Mondială din 2010, oferind bani jucătorilor, arbitrilor şi oficialilor.
Potrivit justiţiei germane, Sapina a realizat un beneficiu de 2,4 milioane de euro, pariind, în special în Asia, pe meciuri ale căror rezultate le cunoştea dinainte.
În aprilie, Ante Sapina fusese pus în libertate pe cauţiune, după un an şi jumătate de detenţie provizorie, în aşteptarea verdictului de azi.
Sapina a ispăşit deja o pedeapsă de doi ani şi 11 luni de închisoare în dosarul arbitrului german Robert Hoyzer, care a influenţat rezultatele unor meciuri din Cupa Germaniei şi din 2.Bundesliga, în 2004.
Principalul complice al lui Sapina, Marijo C., a primit şi el o condamnare de cinci ani şi şase luni de închisoare.
Parchetul a solicitat pedepse mai aspre, de şapte ani, respectiv şase ani pentru Sapina şi complicele său.
În aprilie, trei membri ai reţelei au primit pedepse cu închisoarea de la trei ani la trei ani şi 11 luni, pentru escrocherie în bandă organizată, la finalul unui prim proces în acest caz.
Printre meciurile vizate se află o partidă din preliminariile CM-2010, dintre Liechtenstein şi Finlanda, partida din Liga Campionilor dintre Debrecen şi Fiorentina (octombrie 2009), patru meciuri din Liga Europa şi alte întâlniri din campionatele Elveţiei, Belgiei şi Turciei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Răspunde Guvernul Ciolacu 2 așteptărilor TALE, ca administrator al României în 2025? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Va deveni armata obligatorie în România? Răspunsul ministrului Angel Tîlvăr
-
Surse Reuters: OMV a bătut palma şi va furniza gaz românesc Germaniei
-
Trump nu renunţă: Republicanul nu exclude acţiuni militare şi economice în privinţa Canalului Panama şi a Groenlandei
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO