Prima pagină » Sport » Raluca Olaru a trecut în turul al doilea la Australian Open. Irina Begu a părăsit competiţia

Raluca Olaru a trecut în turul al doilea la Australian Open. Irina Begu a părăsit competiţia

Raluca Olaru şi partenera ei Anna-Lena Friedsam s-au calificat, miercuri dimineaţă, în turul secund al probei de dublu feminin de la Australian Open. În schimb, Irina Begu, alături de Nina Stojanovic, au fost eliminate din competiţie.
Raluca Olaru a trecut în turul al doilea la Australian Open. Irina Begu a părăsit competiţia
Rafael Hekman
19 ian. 2022, 08:44, Sport

Olaru şi Friedsam au învins cu scorul de 6-4, 6-4, perechea franceză alcătuită din Alize Cornet şi Diane Parry, beneficiare ale unui wildcard din partea organizatorilor.

În turul următor, Olaru şi partenera ei se vor confrunta cu perechea chineză formată din Yifan Xu şi Zhaoxuan Yang, capi de serie numărul 14.

Pentru calificarea în turul secund în proba de dublu, cele două au fost recompensate cu un premiu de 29.200 dolari americani şi cu câte 130 de puncte WTA.

Pe de altă parte, Irina Begu şi Nina Stojanovici (Serbia), capi de serie numărul 15, au fost învinse cu scorul de 2-6, 6-3, 7-5, de perechea suedezo-rusă formată din Rebecca Peterson şi Anastasia Potapova.

Prezenţa în primul tur al probei de dublu se recompensează la Australian Open cu 18.250 dolari americani şi câte 10 puncte WTA.