- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
O participantă la maratonul de la Londra a murit
O participantă în vârstă de 30 de ani la maratonul de la Londra, competiţie desfăşurată duminică, a murit după ce s-a prăbuşit pe ultima porţiune a cursei, au anunţat organizatorii, informează Daily Mirror.
"O femeie în vârstă de 30 de ani s-a prăbuşit în zona Birdcage Walk şi deşi i s-au acordat imediat îngrijiri medicale, în această după-amiază s-a confirmat decesul ei. Organizatorii maratonului ţin să transmită sincere condoleanţe familiei şi prietenilor decedatei. Nu vom mai da alte detalii privind acest incident tragic până când rudele vor fi anunţate şi va avea loc o identificare oficială. Gândurile noastre sunt alături de familie, în această perioadă dificilă", se arată într-un comunicat al organizatorilor competiţiei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Coaliția PSD-PNL-UDMR stabilește datele alegerilor prezidențiale. Primul tur, înainte de Paște?
-
Noul decret al lui Putin desemnează Ucraina drept sursă principală de „extremism” şi introduce conceptul de „rusofobie”
-
Elon Musk susţine partidul AfD într-un articol de opinie publicat într-un ziar german
-
Războiul din Ucraina, ziua 1039. Zelenski sugerează schimbări importante în structura de personal / Bloomberg: Oficialii americani cred că Ucraina ar putea fi forţată să se retragă din regiunea Kursk în primăvară / Trupele nord-coreene au suferit peste 1.000 de pierderi în regiunea Kursk în ultima săptămână
Acesta este al zecelea deces din istoria maratonului de la Londra, competiţie a cărei primă ediţie a avut loc în 1981. Cinci dintre decesele anterioare au fost cauzate de probleme cardiace pe care competitorii nu aveau idee că le au, iar patru au venit ca urmare a unor boli coronariene grave. Ultimul deces de la maratonul de la Londra, înaintea celui de astăzi, a fost înregistrat în 2007, persoana care a murit fiind un instructor de fitness în vârstă de 22 de ani.
Sportiva Constantina Diţă s-a clasat pe locul 17, duminică, la maratonul de la Londra, cu timpul de două ore, 32 de minute şi 34 de secunde. Proba feminină de la maratonul de la Londra a fost câştigată de sportiva kenyană Mary Keitany, în două ore, 18 minute şi 36 de secunde, urmată de compatrioatele sale Edna Kiplagat şi Priscah Jeptoo.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO