CFR Cluj va înfrunta Sevilla în şaisprezecimile Europa League

Publicat: 20 02. 2020, 10:58
Actualizat: 19 05. 2020, 20:51

În partida de joi, clujenii vor avea o misiune extrem de dificilă în faţa unor jucători precum Jesus Navas, Suso, Vazquez, Nolito sau Luuk De Jong.

În decursul a zece ani, FC Sevilla a cucerit nu mai puţin de 5 trofee Europa League, în sezoanele 2005-2006, 2006-2007, 2013-2014, 2014-2015 şi 2015-2016.

În 2019, CFR Cluj a reuşit să iasă dintr-o grupă extrem de grea din care au mai făcut parte Celtic, Lazio şi Rennes. În grupa E, CFR Cluj a încheiat pe locul 2, cu 12 puncte, în spatele lui Celtic. În faza grupelor, clujenii au înregistrat 4 victorii şi 2 înfrângeri.

„Favorita e clar Sevilla, au 20 de jucători valoroşi, doi pe post. Trebuie să avem o organizare fantastică, o disciplină fantastică, un spirit de sacrificiu pe care nu l-am avut niciodată şi, foarte important, să avem şi puţin noroc, cum a avut Mirandes în cupă. Am văzut acel meci în care Sevilla a ratat foarte multe ocazii. Sper din tot sufletul că la meciul ăsta, să dăm două goluri dintr-un şut! Iar ce e pe poarta noastră, fie să meargă în bară, fie să fie apărat de Arlauskis. Din păcate, pe noi norocul ne-a cam lăsat în ultimul timp, în meciurile din campionat. Am avut 7-8 ocazii în două meciuri şi n-am marcat niciun gol”, a afirmat Dan Petrecescu, într-o conferinţă de presă.

Pentru că a reuşit să treacă de grupele Europa League, CFR Cluj a încasat 13 milioane de euro din partea UEFA.

Partida dintre CFR Cluj şi Sevilla din şaisprezecimile Europa League se joacă azi, de la ora 19:55.