Prima pagină » Sport » Nadal doreşte ca Prinţul de Asturia să-l recompenseze şi pe Federer

Nadal doreşte ca Prinţul de Asturia să-l recompenseze şi pe Federer

Tenismenul spaniol Rafael Nadal, actualul număr unu mondial, care a primit Premiul Prinţului de Asturia pentru Sport în 2008, a cerut, marţi, ca respectiva onoare să-i revină, într-o ediţie viitoare, principalului său adversar de pe teren, elveţianul Roger Federer.
Nadal doreşte ca Prinţul de Asturia să-l recompenseze şi pe Federer
04 feb. 2009, 11:04, Sport

"Federer este un mare candidat şi merită acest premiu. Atât ca jucător de tenis, cât şi ca om, Federer este excepţional", a declarat Nadal, menţionând că elveţianul îi este şi un mare prieten.

Fundaţia Prinţul de Asturia, patronată de Felipe de Bourbon, moştenitorul Tronului Spaniei, decernează, anual, opt premii (Comunicare şi Umanitate, Cercetare ştiinţifică şi tehnică, Ştiinţe sociale, Arte, Litere, Cooperare internaţională, Concordie, Sport), fiecare în valoare de 50.000 de euro.

Aceste premii sunt printre cele mai prestigioase din Spania şi se decernează oficial în luna octombrie, la Oviedo.

Nadal a câştigat, duminică, pentru prima dată în carieră Australian Open, învingându-l în finală, cu scorul de 7-5, 3-6, 7-6 (7/3), 3-6, 6-2, pe elveţianul Roger Federer.

Citeşte şi:

Rafael Nadal, primul spaniol câştigător al turneului Australian Open

Federer, a plâns după finala cu Nadal