Obiectivul CSM Oradea în 2011-2012: finala Cupa LEN
Conducerea campioanei la polo a anunţat instalarea oficială a antrenorului ungur Toth Laszlo şi obiectivul pentru sezonul 2011-2012, care este câştigarea titlului naţional, a Cupei României şi jucarea finalei Cupei LEN.
Preşedintele CSM Oradea, Florin Birta a făcut declaraţii despre schimbarea antrenorului Cornel Gordan, cu ungurul Toth Laszlo, dar şi despre strategia viitoare a campioanei României, în conferinţa de presă de vineri. "Au fost neînţelegeri între câţiva jucători importanţi, decişi să părăsească echipa, şi antrenorul Cornel Gordan. Între a păstra echipa de polo şi a continua cu Cornel Gordan am decis să menţinem actuala echipă", a declarat Florin Birta, care a făcut referiri şi la noul tehnician al CSM Oradea. "Toth a semnat un precontract, urmează să punem la punct detaliile financiare şi semnarea contractului pe un an".
Toth Laszlo (45 de ani) a făcut parte din naţionala ţării vecine, pentru care a jucat peste 280 de meciuri, inclusiv la ediţiile JO din Seul, Barcelona şi Atlanta. În ediţia trecută de campionat, Toth a antrenat formaţia ungară Szentes.
Reunirea echipei orădene în vederea noului sezon este programată în 25 iulie. Potrivit declaraţiilor preşedintelui Florin Birta, obiectivele pentru stagiunea 2011-2012 sunt câştigarea campionatului şi a Cupei României, respectiv jucarea finalei Cupei LEN, competiţie în care CSM Oradea nu a trecut de sferturile de finală până în prezent.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22669374/1/video.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22680040/2/pavel-churiumov-321968-unsplash.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/a4-1738784618.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/minerva2-1738783852.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=9776744&pid=1)