Prima pagină » Sport » Fostul Prefect de Cluj, noul manager general al Universităţii Cluj

Fostul Prefect de Cluj, noul manager general al Universităţii Cluj

Fostul prefect al judeţului Cluj, Alin Tişe, a fost numit manager general al Universităţii Cluj, miercuri, în cadrul Adunării Generale a acţionarilor clubului.
Fostul Prefect de Cluj, noul manager general al Universităţii Cluj
07 nov. 2007, 16:44, Sport

"Treaba mea va fi să conduc clubul, nu să mă implic în schimbări de jucători. Obiectivele mele sunt salvarea echipei de la retrogradare şi pregătirea clubului pentru privatizare, care ar urma să aibă loc undeva la jumătatea anului viitor. Voi încerca să sprijin finanţarea clubului şi echipa tehnică. Sunt optimist, altfel nu mă implicam. Echipa are valoare de mijlocul clasamentul, iar locul pe care îl ocupă acum este nemeritat. Sper ca experienţa pe care am acumulat-o ca avocat şi prefect să mă ajute să conduc corect clubul", a declarat Alin Tişe.

Prima măsură luată de Alin Tişe în calitate de manager general a fost să comande un audit financiar pe ultimii doi ani pentru a vedea care este bilanţul clubului.

La Adunarea Generală a acţionarilor clubului Universitatea, care a avut loc în biroul primarului Clujului, Emil Boc, a fost prezent pentru 20 de minute şi antrenorul Gheorghe Mulţescu care a prezentat o listă cu jucători pe care îi doreşte la echipă.

În cadrul adunării, s-a decis cooptarea printre acţionarii clubului a unei agenţii imobiliare cu sediul la Bucureşti, care va vira în contul clubului două milioane de lei, aproximativ 600.000 de euro. Aceşti bani vor fi convertiţi în acţiuni la următoarea majorare de capital.