Obreja: Magee e un pugilist puternic, care va încerca să profite de această şansă

Preşedintele Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că adversarul lui Lucian Bute, irlandezul Brian Magee, este un pugilist puternic, care va încerca să profite de şansa de a lupta pentru titlul mondial în versiunea IBF.

Urmărește
13 afișări
Imaginea articolului Obreja: Magee e un pugilist puternic, care va încerca să profite de această şansă

Obreja: Magee e un pugilist puternic, care va încerca să profite de această şansă (Imagine: George Filip/Mediafax Foto)

"Magee este un irlandez, un pugilist puternic şi ambiţios, ca orice sportiv din ţara sa. Este stângaci şi încearcă să vină peste adversar. Sunt sigur ca va încerca să profite cât mai mult de şansa pe care o are în acest meci cu Bute, însă la cum îl ştim pe Lucian, sunt sigur ca se va pregăti foarte bine pentru a câştiga şi acest meci", a spus Obreja.

Campionul mondial la supermijlocie, versiunea IBF, românul Lucian Bute, îşi va pune centura în joc pentru a şaptea oară, la 19 martie, într-o gală ce va avea loc la Bell Centre în Montreal, când îl va întâlni pe irlandezul Brian Magee.

Magee, în vârstă de 35 de ani, a disputat 38 de partide în carieră, reuşind să câştige 34 (24 prin KO), pierzând trei şi remizând o dată.

Magee este pe locul 1 la WBA, pe 2 la WBC şi pe 8 la IBF.

Lucian Bute (29 de ani) a câştigat titlul mondial în versiunea IBF la 19 octombrie 2007, după ce l-a învins pe columbianul Alejandro Berrio. De atunci, Bute a reuşit să-şi apere cu succes centura în alte şase rânduri. La începutul lunii noiembrie, Bute a semnat un contract pentru mai multe meciuri cu postul de televiziune american Showtime. Presa a scris că Bute va primi şase milioane de dolari pentru trei meciuri difuzate de Showtime.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici