Octavian Bellu împlineşte 61 de ani: Cadoul îl aştept în vară de la fete!
Antrenorul lotului olimpic feminin de gimnastică, Octavian Bellu, îşi serbează vineri ziua de naştere, el declarând pentru MEDIAFAX că îşi doreşte sănătate, iar cadoul să vină abia în vară, la Jocurile Olimpice.

Octavian Bellu (Imagine: Catalin Abagiu/Mediafax foto)
"Nu e o zi mai specială, pentru că deja suntem la sală, începem antrenamentele, la Izvorani. Am început cu exerciţiile de dat zăpada, şi noi, şi fetele. Nu prea e timp de altceva decât antrenamente, trebuie să ne menţinem fluxul de pregătire. Îmi doresc să fiu sănătos, pentru că dacă nu ai sănătate, nimic nu mai contează. De restul, mă ocup eu să iasă, cât se poate de bine. Iar cadoul, sigur că-mi doresc să-l primesc în vară, de la fete, la Jocurile Olimpice", a declarat Octavian Bellu, pentru MEDIAFAX.
Antrenorul coordonator al lotului feminin împlineşte vineri 61 de ani, dintre care peste 30 au fost dedicaţi gimnasticii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

