Oficial: Constantin Gâlcă este noul antrenor al Universităţii Craiova

Publicat: 17 04. 2024, 11:58
Actualizat: 17 04. 2024, 12:00

Potrivit unui anunţ al clubului, tehnicianul a semnat cu Ştiinţa un contract valabil până la finalul sezonului competiţional 2024-2025, cu opţiune de prelungire.

Din noul staff tehnic vor mai face parte Dumitru Uzunea – antrenor secund, Iulian Matei – antrenor secund şi Ciprian Pruna – preparator fizic.

Constantin Gâlcă a mai antrenat în trecut FCSB, Espanyol, Al-Taawoun, Al-Fayha, Velje BK, Al-Hazem şi Radomiak. Şi-a trecut în palmares un titlu de campion al României, Cupa României şi Cupa Ligii, a transmis clubul.

Gâlcă va conduce miercuri primul antrenament în Baza de Pregătire „Ilie Balaci”.