Oficial: Jorge Sampaoli a semnat un contract pe două sezoane cu FC Sevilla

Clubul spaniol FC Sevilla a anunţat, luni, prin intermediul unui mesaj postat pe site-ul oficial, numirea argentinianului Jorge Sampaoli drept noul antrenor principal al echipei de pe Ramon Sanchez Pisjuan, câştigătoare a ultimelor trei ediţii consecutive de Europa League.

Urmărește
3 afișări

Conducătorii Sevillei s-au despărţit, recent, de antrenorul Unai Emery, care va merge, cel mai probabil, la Paris Saint Germain. Jorge Sampaoli a semnat un contract valabil pe două sezoane cu formaţia din Sevilla, iar odată cu parafarea înţelegerii, tehnicianul de 56 de ani îşi va începe primul mandat de antrenor în Europa. Anul trecut pe când se afla pe banca naţionalei Statului Chile, Sampaoli a câştigat Copa America, ediţie găzduită chiar Chile.

Forţat să-şi încheie cariera de fotbalist încă de la vârsta de 19 ani din cauza unei accidentări grave, Sampaoli s-a reorientat spre cariera de antrenor. După câteva aventuri prin eşaloanele secunde din Argentina, acesta a ajuns în Chile, acolo unde a antrenat-o pe Universidad de Chile, cu care a câştigat două titluri de campion şi o Cupă Sudamericana. A fost numit selecţioner al naţionalei Statului Chile în 2012, rămânând în funcţie până în luna decembrie a anului trecut.

Ca selecţioner, Sampaoli a ratat calificarea la Campionatul Mondial din 2014, dar, anul următor, a reuşit să câştige Copa America, ediţie găzduită chiar de Chile. După această performanţă, Jorge Sampaoli a fost numit antrenorul anului 2015 în America de Sud.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici