Guvernul de la Kiev a impus interdicţia pentru toate competiţiile oficiale internaţionale. Totuşi, Andriy Pavelko, şeful Federaţiei ucrainene de fotbal, a publicat pe Facebook o scrisoare prin care Ministerul Sportului anunţă că permite Ucrainei să joace în continuare în preliminariile Euro 2024, chiar dacă la competiţie participă şi Belarus, potrivit Reuters.
„Echipa naţională a Ucrainei va continua meciurile oficiale în calificările pentru Campionatul European din 2024″, a scris Pavelko pe Facebook.
Din grupa de calificare a Ucrainei fac parte Anglia, Italia, Macedonia de Nord şi Malta. Belarus se află în Grupa I, alături de Israel, Andorra, Kosovo, România şi Elveţia.
Ucraina a pierdut primul meci din preliminarii, scor 0-2, în deplasare, în faţa Angliei, care conduce grupa cu şase puncte după două meciuri. Al doilea meci al Ucrainei este în deplasare, pe 16 iunie, cu Macedonia de Nord.
Rusia nu participă la preliminarii. Echipei i-a fost interzisă participarea la turneele europene de către organismul de conducere UEFA.