„Judecarea memoriului nostru la Comisia de Recurs a fost amânat pentru joi. Cei de la Timişoara au solicitat amânarea, susţinând că au primit târziu informarea de la ligă şi nu s-au putut pregăti suficient”, a declarat pentru MEDIAFAX Ioan Taban, preşedintele CA al FC Rapid.
Comisia de Disciplină a LPF a decis, pe 9 aprilie, ca echipa Rapid să piardă, cu scorul de 0-3, meciul cu FC Timişoara, considerând că jucătorii rapidişti Dacian Varga şi Tiberiu Bălan nu aveau drept de joc în partida disputată la 5 martie şi încheiată cu victoria rapidiştilor cu scorul de 1-0.
FC Timişoara a contestat, la 8 martie, la Comisia de Disciplină a LPF, dreptul de joc la Rapid al fotbaliştilor Dacian Varga şi Tiberiu Bălan, în partida directă din cadrul etapei a XX-a a Ligii I. Oficialii grupării timişorene au cerut să câştige meciul cu 3-0 la masa verde, acuzând nereguli în transferurile şi legitimările jucătorilor Varga şi Bălan. De la meciul cu FC Timişoara, Varga şi Bălan nu au mai evoluat pentru Rapid în Liga I.