Prima pagină » Sport » Academica Clinceni e din nou „în cărţi” pentru play-off-ul ligii 1, după ce a învins Poli Iaşi

Academica Clinceni e din nou „în cărţi” pentru play-off-ul ligii 1, după ce a învins Poli Iaşi

Academica Clinceni a învins vineri Politehnica Iaşi cu scorul de 2-1, într-un meci contând pentru etapa a 29-a a Ligii 1. Ieşenii au deschis scorul în prima repriză, gazdele revenind în partea secundă, golul victoriei fiind marcat în minutul 88.
Academica Clinceni e din nou „în cărţi” pentru play-off-ul ligii 1, după ce a învins Poli Iaşi
Rafael Hekman
02 apr. 2021, 20:30, Sport

Academica Clinceni şi-a întrerupt şirul de 6 meciuri fără victorie, învingând vineri ultima clasată a Ligii 1, Politehnica Iaşi, o echipă ce se confruntă cu probleme financiare.

Gazdele aveau mare nevoie de puncte pentru a se putea menţine în cursa pentru un loc de play-off. În schimb ieşenii sunt în mare criză, orice punct fiind bun în tentativa de a evita retrogradarea.

Moldovenii au început bine, deschizând scorul prin Platini, în minutul 18, şi reuşind să menţină rezultatul până la pauză. La 10 minute după revenirea de la vestiare, Cordea a egalat pentru gazde, cu al doilea său gol din acest sezon din postura de atacant.

Markovic a adus cele trei puncte pentru Clinceni, în minutul 88, trimiţând mingea printre picioarele portarului ieşean. Clinceni – Poli Iaşi s-a încheiat 2-1.

Clinceniul a ajuns temporar pe locul cinci, cu 41 de puncte, iar Poli Iaşi, cu doar 19 puncte, a rămas pe ultimul loc în Liga 1.