Golurile au fost marcate de Al Qahtani ‘8 şi ’20.
„Acest meci este ca o finală. Aşteptăm să culegem roadele întregului sezon, astfel că trebuie să ne dublăm eforturile şi să ne concentrăm mai mult pentru a ne atinge scopul”, declara Olăroiu înainte de partida cu Al Jazira.
Cu trei etape înainte de finalul campionatului, Al Ain are 10 puncte avans faţă de a doua clasată, Al Shabab, astfel că nu mai poate fi ajunsă din urmă.
Acesta este al zecelea titlu naţional al formaţiei Al Ain, primul după opt ani.