Prima pagină » Sport » Omagiu pe stadioanele din Anglia, la împlinirea a 25 de ani de la tragedia de pe Hillsborough

Omagiu pe stadioanele din Anglia, la împlinirea a 25 de ani de la tragedia de pe Hillsborough

Meciurile din Anglia vor începe cu şapte minute întârziere, în semn de respect, la împlinirea a 25 de ani de la tragedia de pe stadionul Hillsborough, a anunţat Federaţia Engleză de Fotbal (FA), informează AFP.
Omagiu pe stadioanele din Anglia, la împlinirea a 25 de ani de la tragedia de pe Hillsborough
Leila Bolat
21 mart. 2014, 17:42, Sport

„Ca semn de respect şi în memoria tuturor celor care şi-au pierdut viaţa în tragedia de pe stadionul Hillsborough în aprilie 1989, toate meciurile din FA Cup, Premier League, Football League şi Football Conference care vor avea loc în perioada 11-14 aprilie vor începe cu şapte minute întârziere faţă de programul stabilit”, se arată într-un comunicat al FA.

De asemenea, meciurile vor fi precedate de un minut de reculegere.

La semifinala Cupei Angliei din 1989 dintre FC Liverpool şi Nottingham Forest, disputată pe stadionul echipei Sheffield Wednesday, Hillsborough, 96 de fani ai cormoranilor au murit în urma unor incidente. Meciul s-a terminat la şase minute după fluierul de start.