Dar când rămâi fără creierul echipei.
Adică Niţă, el era creierul echipei. Când rămâi fără un portar care-ţi dă siguranţă, dirijează, urlă, transmite energie pozitivă, loveşte mingea cu ambele picioare, înseamnă că-ţi pui toată baza în fundaşii centrali. Într-un cuplu oţelit. Îţi pui baza în toată linia defensivă. Una omogenă, compatibilă cu ţelurile echipei. Una care transmite un confort psihic fotbaliştilor care pot face diferenţa, Budescu sau Teixeira. Oameni lipsiţi de crispare când un soldat le ţine spatele. Detaşaţi de problemele din spate, liberi să conducă mingea şi cu rotula.
Pentru că în meciul de pe Olimpico, Planic şi Găman s-au întâlnit ca Soarele şi Luna. N-au meciuri împreună, nu se simt. Oricât de multe examene ai fi luat la catedra lui Piţurcă, tot ai nevoie de timp de adaptare. Oricât de sigur ai fi pe banda dreaptă, chiar dacă ai avea inima şi muşchii lui Philippide, tot intri mai greu în ghete când vii după o accidentare. Morais? Completaţi dumneavoastră!