Putin va reprezenta Rusia la ceremonia de deschidere a JO
"Suntem la câteva zile distanţă de Jocurile Olimpice, sute de mii de vizitatori vor veni la Beijing, printre care şi mulţi ruşi, iar premierul Vladimir Putin va avea cea mai înaltă funcţie. Putin va asista la ceremonia de deschidere şi se va întâlni cu conducătorii chinezi", a declarat Lavrov, în timpul vizitei pe care o efectuează în China.
Potrivit unei surse de la Kremlin, preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev, nu va participa la ceremonia din 8 august, la care şi-au anunţat prezenţa mai mulţi şefi de stat, printre care preşedintele Statelor Unite ale Americii, George W. Bush şi cel al Franţei, Nicolas Sarkozy.