FIFA este acuzată că a furat ideea sistemului de analiză video. Un bărbat solicită de la forul internaţional despăgubiri de 15 milioane de euro

Publicat: 30 06. 2018, 17:08
Actualizat: 25 03. 2019, 22:43

Francisco Lopez solicită de la FIFA 15 milioane de euro, pe motiv că forul internaţional i-ar fi furat invenţia. Spaniolul a prezentat probe care atestă faptul că ideea îi aparţine şi a fost gândită încă de acum 19 ani. Francisco face trimitere la cadrul legal şi este părere că i s-a încălcat dreptul de proprietate intelectuală.

El ar fi prezentat proiectul, înainte ca acesta să fie implementat, către Ministerul Culturii din Spania.
„Proiectul meu este acelaşi cu cel folosit astăzi la Campionatul Mondial. Este programul pe care eu l-am propus în 1999.
Vreau ca FIFA să îşi ceară scuze pentru situaţie, dar nu cred că se va întâmpla acest lucru. O să cer şi 15 milioane de euro. Câte 3 milioane pentru fiecare an în care a fost folosit”, a declarat Francisco Lopez, citat de Marca.

Chiar dacă este în dispută cu FIFA, Lopez este de părere că VAR-ul va avea consecinţe benefice în fotbal: „E bine că sistemul a fost introdus. Fotbalul a fost reinventat datorită lui. S-a schimbat, parcă e un alt sport”, a încheiat spaniolul.