Prima pagină » Sport » Clubul de fotbal care a ajuns la cea mai lungă serie de meciuri fără victorie din ultimii 28 de ani

Clubul de fotbal care a ajuns la cea mai lungă serie de meciuri fără victorie din ultimii 28 de ani

Arsenal a pierdut meciul cu Eintracht Frankfurt, disputat pe teren propriu, joi seara, în grupa F din Europa League, scor 1-2, ajungând astfel la şapte partide fără victorie în toate competiţiile.
Clubul de fotbal care a ajuns la cea mai lungă serie de meciuri fără victorie din ultimii 28 de ani
Alexandru Stanila
29 nov. 2019, 08:56, Sport

În urma eşecului cu Eintracht Frankfurt, Arsenal a ajuns la cea mai lungă serie de meciuri fără victorie din ultimii aproape 28 de ani, scrie BBC. Precedentul record negativ a fost stabilit în februarie 1992, când londonezii nu au câştigat timp de opt meciuri sub comanda antrenorului George Graham.

O astfel de serie negativă nu a avut loc sub comanda lui Arsene Wenger, cel care a pregătit echipa timp de aproape 22 de ani, în perioada 1996-2018.

Unai Emery, actualul antrenor al lui Arsenal, nu a dorit să vorbească despre eventuala pierdere a postului, spunând că se concentrează pe îmbunătăţirea jocului elevilor săi.

„Mă gândesc doar la cum ne putem îmbunătăţi şi la cum putem obţine încrederea necesară. Jucătorii sunt puţin demoralizaţi, dar, dacă vom menţine evoluţia din prima repriză a meciului cu Eintracht Frankfurt, va fi bine”, a spus Emery, joi seara.

Arsenal a pierdut meciul cu Eintracht Frankfurt, 1-2, după ce a condus la pauză. Aubameyang a punctat pentru londonezi, însă Kamada, cu două reuşite, a adus victoria nemţilor. După cinci runde din grupa F a Europa League, Arsenal se menţine pe primul loc, cu 10 puncte.

Ultima victorie a lui Arsenal a avut loc la 24 octombrie, în Europa League, contra portughezilor de la Vitoria Guimaraes. Ulterior, au urmat cinci remize şi două eşecuri.