Oraşul care le poartă noroc sportivilor români. Constantina Diţă, campioană olimpică la maraton în Beijing, despre liderul en-titre al tenisului feminin Simona Halep

Constantina, jumătate din populaţia globului s-a uitat la tine, la un moment istoric pentru sportul mondial. În Beijing, în 2008, tu ai câştigat aurul la maraton, devenind cea mai vârstnică medaliată cu aur în această probă. Tot în Beijing, în urmă cu o săptămână, Simona Halep a devenit liderul lumii. Putem face o legătură?

Da, cred că a fost un lucru făcut de Dumnezeu să mă întâlnesc cu Simona la acest eveniment făcut de Mercedes, unde Simona a avut un discurs şi eu am fost invitată şi am vrut să fac o poză cu ea şi să îi urez baftă! - pentru că mergea la turneul de la Beijing. Şi pe lângă să îi urez baftă!, am vrut să fac o poză cu ea. M-am dus la ea, m-am prezentat - probabil mă ştia, dar eu m-am prezentat. I-am spus că sunt campioana olimpică de la Beijing din 2008 şi i-am urat Baftă la Beijing! Am făcut poză cu ea, am stat de vorbă, am povestit. I-am spus cum eu am mers la turneul de la Miami Open când ea a ajuns în semifinale şi apoi în finală cu Serena Williams.

N-aţi reuşit să vă întâlniţi acolo...

N-am reuşit să mă întâlnesc cu ea acolo. Îţi dai seama că fiind tot timpul la meci şi în timpul programului - eu ştiu ce înseamnă ca un sportiv să fie în timpul programului! Şi atunci nu am insistat foarte mult. Dar m-am dus şi am stat chiar în spatele ei când venea şi se aşeza în pauze, pe scaun. Şi i-am povestit că am fost acolo - alături de ea şi oricând voi avea ocazia o să merg să fiu alături de ea. Pe această cale vreau să o felicit pentru că nouă Beijingul ne-a purtat noroc: eu am câştigat în 2008 aurul olimpic - cea mai bună atletă din lume şi ea, acum, cu o săptămână în urmă, a devenit numărul unu în WTA, în lumea tenisului. Noi două am fost norocoase la Beijing. Eu zic că a fost un lucru de la Dumnezeu să ne întâlnim la acest eveniment la care am fost invitate amândouă.

Cum ţi se pare ea din punct de vedere fizic? Specialiştii din tenis susţin că este jucătoarea cea mai rapidă din circuitul WTA, iar deplasarea ei în teren este una formidabilă...

Da, eu am urmărit-o foarte mult pe ea şi în teren. Are o viteză foarte, foarte mare. În teren se mişcă dintr-o parte în alta foarte rapid, dar, de multe ori, cum am văzut în meciul cu Serena - Serena era foarte forţoasă. Deci, în momentul în care lovea mingea, nici nu mai apucai să vezi bine mingea. De aceea zic că de asta a pierdut puţin. Dar a jucat foarte bine. Şi la Miami Open când am fost şi am văzut-o, a jucat foarte, foarte bine.

Atunci când devii lider mondial, cum ai fost şi tu, apare o presiune suplimentară pe umerii tăi. Cât de uşor sau cât de greu este să gestionezi această presiune?

Aşa este. După ce devii numărul unu mondial, în orice sport, foarte multă lume se schimbă. Important este să rămâi cu picioarele pe pământ.

Se schimbă persoanele de lângă tine?

Probabil, se schimbă. Persoanele de lângă mine nu s-au schimbat. Au rămas aceleaşi persoane, eu am rămas aceeaşi persoană şi sper ca toţi sportivii, indiferent de ce sport fac, să rămână persoanele care au fost înainte. Pe foarte mulţi sportivi îi schimbă banii. Dar, să nu uităm că banii - astăzi sunt, mâine nu mai sunt şi noi, ca oameni, trebuie să rămânem oameni. Şi eu asta am făcut. După obţinerea aurului olimpic la Beijing, am rămas acelaşi om care am fost şi înainte. Într-adevăr, eşti mai ocupat, călătoreşti mai mult, eşti invitat peste tot şi programul se schimbă. Dar tu - ca persoană... Eu nu m-am schimbat, am rămas acelaşi om.

Vei avea la Tokyo 50 de ani. Tu ai câştigat aurul olimpic la 38 de ani. Ţi-a trecut vreodată prin minte să participi? Sau, mai în glumă mai în serios, cineva ţi-a spus că la 50 de ani ai putea să iei din nou startul?

Da... de multe ori mi se spune când mai merg la o mişcare şi mai fac 25 km şi fac totuşi la un timp foarte, foarte bun - foarte mulţi prieteni îmi spun - chiar şi managerul, şi familia - păi, nu-i nicio problemă, ne pregătim pentru Tokyo 2020. Şi zic - da, o să alerg la 50 de ani la Tokyo 2020. Dar este o glumă. Nu mă voi apuca din nou să mă antrenez, pentru că este foarte greu. Deja aş avea 50 de ani.

Şi?

Asta nu înseamnă că nu aş putea să fac maraton. Dar eu nu îmi doresc asta. Eu îmi doresc dacă merg la o competiţie să fiu în faţă. Să vin în primele 3, în primele 10 - dacă nu în primele 3, măcar în primele 10. Pentru a te pregăti pentru maraton trebuie să faci un efort enorm şi atunci mi-am zis: eu mi-am făcut retragerea în 2014, voi alerga doar pentru cauze - nu la competiţii de nivel mondial. Dar voi susţine sportivii în continuare de la noi, din România.

Spune-mi câteva cauze pentru care ai alergat.

Am alergat în Colorado o cursă de 5 km, Run for Cure - pentru vindecare de cancer, am alergat pentru şcoli din statul Colorado, pentru o biserică organizatoare a unui concurs de 5 km, am mai alergat şi în India, dar şi la Tokyo.

Ce te-a impreisonat în India? Unii atleţi români povesteau că erau imploraţi pe stadioane de copii pentru a le arunca peste gard sticluţele de apă din rucsac.

Este foarte greu acolo, eu am fost prima dată în 2004 la New Dehi, la Mondialul de semimaraton, şi am vazut cât de săraci erau şi cum trăiau. Mulţi aveau un cortuleţ pe marginea străzii, acolo trăiau, acolo mâncau, acolo se spălau. Din India... îmi place mâncarea, nu foarte mult, dar mănânc şi mâncare indiană. M-au impresionat copiii care stăteau pe câmp, dormeau acolo...