Prima pagină » Sport » Ghioane: Mutu ne-a ajutat prea puţin în ultimii zece ani

Ghioane: Mutu ne-a ajutat prea puţin în ultimii zece ani

Mijlocaşul echipei naţionale a României, Tiberiu Ghioane, a declarat, joi, în cantonamentul din Austria, că atacantul Adrian Mutu nu a ajutat prea mult prima reprezentativă în ultimii zece ani, informează www.prosport.ro.
Ghioane: Mutu ne-a ajutat prea puţin în ultimii zece ani
03 iun. 2010, 18:46, Sport

„E greu pentru Răzvan (n.r. – selecţionerul Răzvan Lucescu) să facă un grup când mereu lipsesc mulţi jucători. După Hagi, fotbalul românesc este în cădere liberă. Suntem pe o pantă descendentă de când s-a retras el. Mi-e greu să cred că ar fi fost altceva cu Mutu. Ne-a ajutat prea puţin în ultimii zece ani”, a spus Ghioane.

Tiberiu Ghioane este de părere că prima reprezentativă se va lupta cu naţionala Bosniei pentru locul trei în grupa a patra de calificare la turneul final al Campionatului European din 2012. „Trebuie să fim realişti. Ne batem cu Bosnia pentru locul trei”, a adăugat Ghioane.

Echipa României face parte din grupa D de calificare la turneul final al Euro-2012 ce se va disputa în Ucraina şi Polonia, alături de naţionalele Franţei, Bosniei-Herţegovina, Luxemburg, Albania şi Belarus.