Prima pagină » Sport » Oţelul Galaţi – Astra Giurgiu, scor 2-1, în Liga I

Oţelul Galaţi – Astra Giurgiu, scor 2-1, în Liga I

Formaţia Oţelul Galaţi a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (0-0), echipa Astra Giurgiu, într-un meci din etapa a XII-a a Ligii I, în care golul victoriei a fost înscris în minutul 90+5.
Oţelul Galaţi - Astra Giurgiu, scor 2-1, în Liga I

Golurile au fost marcate de Pena ’57 (penalti) şi Inkango ’90+5 pentru Oţelul, respectiv Fatai ’51 pentru Astra.

0-1: Fatai înscrie cu un şut din interiorul careului, după o pasă de la Tembo;

1-1: Pena marchează dintr-un penalti acordat la un fault al lui Găman asupra lui Giurgiu;

2-1: Inkango stabileşte rezultatul final trimiţând mingea în plasă din aproximativ doi metri, după o centrare de pe stânga a lui Paraschiv.

Oţelul Galaţi: Grahovac (Brăneţ ’39) – Cârjă (Râpă ’45), Sîrghi, Sipovici, Cucu – Giurgiu, Neagu – Inkango, Paraschiv, Stromajer (Didi ’69) – Pena. Antrenor: Viorel Tănase.

Astra Giurgiu: Lung (Kello ’90+1) – Yahaya (Bukari ’67), Mureşan, Găman, Morais – Distefano (Youssef ’72), Seto, Enache – Tembo, Fatai, Budescu. Antrenor: Gheorghe Mulţescu.

Cartonaşe galbene: Pena ’70, Sipovici ’90+4, Paraschiv ’90+6 / Fatai ‘4, Tembo ’44, Găman ’56, Bukari ’80

Arbitri: Istvan Kovacs (central) – Vasile Marinescu, Ovidiu Artene (asistenţi) – Dragoş Teodor (rezervă)

Observatori: Gheorghe Moise, Paul Mincu.

La meci au asistat aproximativ 4.500 de spectatori.

Aceasta este a doua victorie a echipei Oţelul în actuala ediţie de campionat.