Prima pagină » Sport » Marian Drăgulescu, avertizat de Federaţia Internaţională de Gimnastică

Marian Drăgulescu, avertizat de Federaţia Internaţională de Gimnastică

Federaţia Internaţională de Gimnastică (FIG) a anunţat, miercuri, printr-un comunicat, că a trimis un avertisment "sever" sportivului Marian Drăgulescu, pentru că nu a respectat procedurile legate de lupta împotriva dopajului.
Marian Drăgulescu, avertizat de Federaţia Internaţională de Gimnastică
Adelina Dragomir
25 aug. 2010, 15:19, Sport

Potrivit sursei citate, împotriva gimnastului român au fost formulate trei capete de acuzare, în privinţa încălcării regulii potrivit căreia sportivul trebuia să anunţe revenirea sa în activitate după retragere comunicată de forul naţional de profil, la finalul anului 2008.

Pentru că nu a respectat această regulă, multiplul campion mondial Marian Drăgulescu nu a putut fi luat în calcul pentru eventuale testări antidoping, în afara competiţiilor, în anul 2009, „comisia găsind date foarte puţine sau deloc despre localizarea sportivului şi în primele trei trimestre ale anului 2010”, se arată în comunicatul FIG.

Marian Drăgulescu a participat la Campionatele Mondiale din 2009, cucerind medaliile de aur la sărituri şi sol. Sportivul român s-a prezentat în faţa Comisiei de Disciplină a FIG la finalul lunii trecute, fiind informat asupra deciziilor, care comunicate şi Federaţiei Române de Gimnastică, ce trebuie să suporte şi cheltuielile de judecată. „FIG a arătat clemenţă faţă de Drăgulescu, dar, în cazul în care va exista o nouă încălcare a regulamentelor, gimnastul va risca suspendarea pe o perioadă între 1 şi 2 ani”, se încheie avertismentul din partea forului mondial.