- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (24.07.2015, 13:43)
- Marius Ţone
Ovidiu Burcă a renunţat la funcţia de director sportiv al clubului Oţelul Galaţi
Ovidiu Burcă a renunţat la funcţia de director sportiv al clubului Oţelul Galaţi pe care o ocupa din luna septembrie a anului trecut, informează, vineri, gruparea moldoveană, într-un comunicat de presă postat pe site-ul oficial.
Urmărește
124 afișări
Ovidiu Burcă a renunţat la funcţia de director sportiv al clubului Oţelul Galaţi (Foto: Marius Cristescu / Mediafax Foto)
Fost jucător al formaţiei Rapid, Burcă negociază în prezent preluarea postului de preşedinte al clubului giuleştean.
Conform site-ului citat, Ovidiu Burcă a declarat că nu va uita niciodată momentele trăite la Oţelul Galaţi. "Despărţirea de Oţelul nu este deloc uşoară. M-am ataşat de această echipă şi de extraordinarii săi suporteri, care, dincolo de inevitabilele momente dificile, ne-au dat întotdeauna o lecţie de iubire necondiţionată pentru culorile acestui club. Multumesc domnului preşedinte Vlad Rapişcă şi tuturor celor care mi-au acordat încrederea în perioada în care am avut onoarea să lucrez pentru o campioană a României. Am încercat mereu să mă ridic la nivelul aşteptărilor şi să ajut echipa cu efortul si experienţa mea. Am trăit aici momente, mai bune sau mai grele, pe care ştiu că nu le voi uita niciodată", a spus fostul fundaş.
El a adăugat că Oţelul, retrogradată în Liga a II-a, poate reveni la forma de acum patru ani dacă gruparea va primi sprijiul autorităţilor locale. "Gălăţenii merită o campioană. Au avut-o în 2011 şi am încredere că, în ciuda situaţiei actuale, au resursele necesare pentru a ajunge, din nou, la cel mai înalt nivel. Dacă preşedintele Vlad Rapişcă şi întreaga echipă managerială vor primi sprijinul necesar din partea autorităţilor locale şi a mediului de afaceri, sunt convins că, la anul, Galaţiul va fi, ca mai mereu, o deplasare foarte dificilă pentru Steaua, Dinamo sau Rapid. Echipele mari - şi Oţelul este o campioană - ştiu să transforme momentele de criză în oportunităţi pe termen lung. După retrogradarea într-o ligă inferioară, Juventus a revenit în Serie A şi domină autoritar campionatul italian de câţiva ani la rând. Comparaţia poate părea exagerată, dar cine cunoaşte istoria fotbalului românesc îşi aminteşte că Oţelul este, în continuare, singura noastră echipă care a învins pe Juventus într-un meci oficial (7 septembrie 1988). Aşadar, sunt precedente încurajatoare", a menţionat el.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ceasul Apocalipsei este mai aproape ca niciodată de miezul nopții. Ce înseamnă cele 89 de secunde rămase
-
Putin afirmă că Zelenski nu are dreptul de a semna niciun acord de pace cu Rusia
-
Bolojan despre interimatul prezidenţial: Există o realitate constituţională ce trebuie respectată
-
George Simion acuză „lovitura de stat” din România şi lansează atacuri la adresa UE
Acţionarul majoritar al FC Rapid, Valerii Moraru, negociază cu Ovidiu Burcă pentru postul de preşedinte, el anunţând că speră ca în zilele următoare fostul fotbalist să semneze contractul. "Cu domnul Burcă ne-am întâlnit, am discutat, vrem să vină preşedinte, dar negocierile mai durează puţin. Eu sper să se semneze contractul azi sau zilele următoare, dar nu mai vreau să mai spun că este gata până nu se rezolvă. Deocamdată l-am informat asupra situaţiei clubului, i-am comunicat lotul de jucători din momentul de faţă şi ce obiectiv avem. Acum a rămas ca dânsul să analizeze, să ne spună de ce buget are nevoie pentru ca echipa să realizeze obiectivul. Şi dacă ne punem de acord, atunci dânsul devine noul preşedinte al Rapidului", a spus Moraru, vineri, pentru MEDIAFAX.
Citeşte şi:
Echipa Steaua Bucureşti A CÂŞTIGAT titlul în Liga I, după 0-0 cu CSMS Iaşi şi ASA Târgu Mureş - Oţelul Galaţi, 1-2. Steliştii au primit tricourile de campioni şi trofeul - FOTO
Citește pe alephnews.ro: Danemarca cere unitate europeană în fața presiunilor lui Trump asupra Groenlandei
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ludovica e una dintre cele mai frumoase soții de fotbalişti și are peste 4.000.000 de fani pe Instagram
PROSPORT.RO
De ce s-au despărțit Vlad Huidu și Giulia Anghelescu. Ce s-a întâmplat la filmările Power Couple de la Antena 1
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe