Sport

Meciurile zilei în Superliga: Poli Iaşi-Petrolul şi Rapid-FCSB

Poli Iaşi-Petrolul şi Rapid-FCSB sunt meciurile de duminică din etapa a 29-a a Superligii de fotbal. În prima partidă se întâlnesc două echipe care vor juca în play-out, în timp ce Rapid şi FCSB se pregătesc pentru play-off şi au ca obiectiv câştigarea campionatului.

Un fost membru al unei bande motociclişti a câştigat un turneu important de golf

Un fost membru al unei bande motociclişti a câştigat un turneu important de golf din Noua Zeelandă. Ryan Peake, un tânăr australian în vârstă de 31 de ani, a obţinut astfel calificarea la turneul British Open. În trecut, Peake a fost condamnat la închisoare pentru agresiune.

Tsitsipas a câştigat turneul din Dubai. Este primul titlu ATP 500 după 11 finale pierdute

Stefanos Tsitsipas a câştigat sâmbătă primul său titlu ATP 500 învingându-l pe Felix Auger-Aliassime cu 6-3, 6-3 în finala turneului de la Dubai. Tsitsipas, clasat pe locul 11 în ierarhia mondială, a pierdut toate cele 11 finale pe care le-a jucat în turneele ATP 500. Pe listă sunt şi finalele de la Dubai din 2019 […]

Superliga: Universitatea Craiova câştigă partida cu Farul şi urcă pe primul loc în clasament

Partida Univ. Craiova-Farul Constanţa a fost câştigată de gazde, scor 1-0. Alexandru Mitriţă a înscris în minutul 44 unicul gol al partidei. Craiovenii au urcat pe prima poziţie a clasamentului, la egalitate cu FCSB care va juca duminică, în deplasare cu Rapid Bucureşti. Farul Constanţa este pe locul 10 cu 34 de puncte. Tot sâmbătă, […]

Andrei Raţiu a înscris în meciul Rayo Vallecano – Sevilla şi a primit cea mai mare notă de pe teren

Fundaşul român Andrei Raţiu a înscris pentru Rayo Vallecano în meciul contra celor de la Sevilla din etapa a 26-a din La Liga.

Superliga de fotbal: FC Botoşani a dat lovitura la Cluj-Napoca

Partida U Cluj-FC Botoşani (0-1), din etapa a 29-a a Superligii de fotbal, s-a încheiat în mod surprinzător cu victoria oaspeţilor. Argentinianul Enzo Lopez a înscris unicul gol al partidei în minutul 80. În urma acestui rezultat, U Cluj rămâne pe locul trei în clasament (51 puncte), la un punct distanţă de FCSB, echipa aflată […]

Incident grav la un meci din Anglia. Un jucător lovit cu piciorul în cap a ajuns la spital

Partida Crystal Palace-Millwall a făcut parte din FA Cup. Incidentul s-a produs la doar 8 minute de la startul partidei. Portarul Liam Roberts a ieşit în afara careului pentru a respinge o minge, a sărit şi l-a lovit cu piciorul pe Jean-Philippe Mateta direct în faţă, potrivit AP. Francezul a rămas întins pe gazon şi […]

Meciurile zilei în Superliga de fotbal. U Cluj-FC Botoşani şi Univ. Craiova-Farul Constanţa

Meciurile fac parte din etapa a 29-a, penultima din sezonul regular. Partida U Cluj-FC Botoşani a început la ora 16.00. La Cluj-Napoca se întâlnesc echipele de pe locurile 3 (U Cluj) şi 13 (FC Botoşani). În cazul unei victorii, clujenii ar putea reveni, cel puţin până duminică, pe primul loc al clasamentului. Meciul Univ. Craiova-Farul […]

Superliga de fotbal: Sepsi şi CFR Cluj se încurcă reciproc cu un rezultat de egalitate

Sepsi Sf.Gheorghe şi CFR Cluj s-au încurcat reciproc după ce au terminat la egalitate partida de vineri din etapa a 29-a a Superligii de fotbal.

Superliga de fotbal: Oţelul Galaţi s-a impus în deplasare în primul meci al etapei a 29-a

Partida Unirea Slobozia-Oţelul Galaţi s-a desfăşurat vineri şi s-a încheiat cu victoria gălăţenilor, scor 1-0. Fundaşul Filip Blazek a înscris în propria poartă în minutul 60, acesta fiind singurul gol al partidei. Cu cinci minute înainte de autogol, jucătorul Teles de la Oţelul Galaţi a fost eliminat. În urma acestui rezultat, Oţelul rămâne pe locul […]

Enrique (PSG): Meciul cu Lille, testul dinaintea confruntării cu Liverpool din Liga Campionilor

Lille are un stil de joc „similar” cu cel al echipei Liverpool, susţine Luis Enrique, managerul PSG.

Sorana Cîrstea, tot mai aproape de Top 100. Este în sferturile WTA 250 Austin

Sorana Cîrstea (34 de ani, locul 120 WTA) joacă vineri noapte în sferturile de finală ale turneului WTA 250 de la Austin (SUA) împotriva americancei McCartney Kessler (locul 56 WTA), acesta fiind primul meci direct între cele două sportive. În cazul unui succes, Cîrstea are şansa să se aproprie de Top 100. În meciul care […]

Adrian Mutu, despre noul obiectiv al Petrolului: asta credem noi

Petrolul Ploieşti a ratat calificarea în play-off-ul Superligii de fotbal, după înfrângerea în faţa formaţiei CFR Cluj, scor 0-2, iar în acest context, Adrian Mutu a stabilit noul obiectiv al formaţiei pe care o antrenează. „Mai sunt două etape din campionatul regular şi ne dorim să luăm puncte pentru că sunt echipe accesibile. Într-adevăr, şansele […]

Olympique Lyon a luat o decizie bizară înaintea meciului cu FCSB

Olympique Lyon a luat o decizie bizară înainte de meciul tur cu FCSB, din cadrul optimilor de finală ale Europa League, programat pentru joi, 6 martie, de la ora 19.45, pe Arena Naţională.

Elisabeta Lipă, la al cincilea mandat la conducerea FR Canotaj

Elisabeta Lipă, multipla campioană olimpică şi mondială, a fost aleasă pentru al cincilea mandat consecutiv în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Canotaj.

Încă o gimnastă din România, admisă cu bursă sportivă la Michigan State University

Amalia Ghigoarţă a fost admisă cu bursă sportivă la Michigan State University, anunţă vineri Federaţia Română de Gimnastică. Ea va deveni astfel colegă cu Lilia Cosman.

Duminică şi luni, meciuri decisive pentru turneul final al Cupei României la futsal

Opt formaţii, dintre care două din liga secundă, luptă pentru calificarea în turneul final al competiţiei.

Arbitrii francezi ameninţă cu retragerea de la meciuri după un „val de ură”

Sindicatul francez al arbitrilor de fotbal afirmă că membrii săi îşi vor exercita dreptul de a se retrage din conducerea meciuriloe dacă ei sau familiile lor sunt puşi în pericol, după ce un oficial s-a confruntat cu un „val de ură” în urma comentariilor făcute de Pablo Longoria, scrie Reuters.

Jaqueline Cristian a fost eliminată în sferturile probei de dublu de la WTA 500 Merida

Jaqueline Cristian a făcut pereche cu italianca Angelica Moratelli. Cele două au fost finaliste la Transylvania Open, în februarie.

CFR poate califica Dinamo şi Rapid în playoff. CFR Cluj, care a suferit o singură înfrângere în ultimele 16 deplasări în Superligă, joacă la Sepsi

CFR Cluj, echipă care a suferit o singură înfrângere în ultimele 16 deplasări în Superligă, joacă vineri, de la ora 20.00, la Sepsi OSK Sfântu Gheorghe.

Doliu în sportul românesc. Petre Brănişteanu, multiplu campion la baschet cu Steaua, a murit

Petre Brănişteanu, multiplu campion la baschet cu Steaua, a murit, au anunţat vineri Federaţia Română de Baschet şi clubul Steaua Bucureşti.

Meciul Unirea Slobozia-Oţelul Galaţi deschide penultima etapă din sezonul regular al Superligii

Meciul dintre Unirea Slobozia şi Oţelul Galaţi deschide vineri, de la ora 17.00, penultima etapă din sezonul regular al Superligii de fotbal.

Sold-out pentru meciul dintre România şi Bosnia-Herţegovina, în preliminariile CM 2026

Partida România -Bosnia, din 21 martie, se va disputa cu porţile închise, după ce au fost vândute toate biletele.

Pique cere reguli noi în tenis: Ar trebui să existe „punctul de aur”

Fostul fundaş al Barcelonei, Gerard Pique, cere reguli noi pentru sportul alb.

Dani Ceballos, indisponibil mai multe săptămâni din cauza unei accidentări la coapsă

Mijlocaşul echipei Real Madrid, Dani Ceballos, va fi indisponibil mai multe săptămâni din cauza unei accidentări suferite la piciorul stâng în timpul semifinalei Copa del Rey de miercuri, potrivit unui anunţ făcut de club joi.

U 21: România – Ţările de Jos, verificare pe Stadionul Arcul de Triumf. Se pun în vânzare biletele

Meciul de verificare înaintea EURO U21 este programat pentru 25 martie, ora 19.30.

Probleme digestive la Acapulco. Primii cinci favoriţi, eliminaţi din cauza toxiinfecţiei alimentare

O toxiinfecţie alimentară se află în spatele eliminărilor principalilor favoriţi în turneul ATP 500 de la Acapulco.

Sabău, cu contractul pe masă: Ne-am înţeles, dar nu vreau să semnez în momentul de faţă

Tehnicianul Ioan Sabău vrea să facă o „evaluare corectă” înainte de a lua o decizie definitivă privind prelungirea contractului cu FC U Cluj, formaţie calificată în play-off-ul SuperLigii de fotbal.

FC Hermannstadt s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României

FC Hermannstadt a câştigat cu 1-0 barajul cu Poli Iaşi şi s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României.

Patru jucători de la Lyon, la un pas să rateze returul cu FCSB

Confruntarea dintre FCSB şi Oympique Lyon, din cadrul optimilor de finală ale Europe League, va fi una de „foc”, ambele echipe având probleme de lot. Dacă din lotul bucureştenilor, în meciul tur, va absenta atacantul Valentin Creţu, ca urmare a cartonaşului galben primit în returul cu PAOK Salonic, în cazul echipei Lyon situaţia se schimbă, […]

Gigi Becali, dezvăluiri după reţinerea lui Călin Georgescu: ar exista 4 martori, care ar fi depus mărturie împotriva lui

Gigi Becali a oferit o primă reacţie după reţinerea lui Călin Georgescu. Latifundiarul din Pipera are date secrete din dosar şi susţine că ar exista patru martori, care ar fi depus mărturie împotriva lui.

Messi a fost amendat pentru că l-a luat de gât pe antrenorul echipei adverse

Messi a încălcat politica MLS şi a fost amendat pentru gestul său nesportiv.

MM Stoica, reacţie după atacul cibernetic: Cine poate opri un tsunami roş-albastru?

Meciul din optimile Europa League între FCSB şi Olympique Lyon a atras zeci de mii de doritori.

Nume mare la turneul Ţiriac Open. Stan Wawrinka a confirmat participarea

Elveţianul Stan Wawrinka confirmă, marţi, participarea la turneul Ţiriac Open (31 martie - 6 aprilie), după ce organizatorii i-au oferit un wild-card.

„Nervosul” Rublev şi-a găsit liniştea pe terenul de tenis

Andrey Rublev, locul 9 ATP, a dezvăluit că discuţiile pe care le-a avut cu dublul campion de Grand Slam, rusul Marat Safin, l-au ajutat să facă faţă provocărilor psihice cu care s-a confruntat în ultimii ani în timpul meciurilor de tenis, iar acum poate juca fără stres sau anxietate.

Naţionala de fotbal feminin a României joacă cu Polonia pe stadionul Arcul de Triumf

Naţionala de fotbal feminin a României joacă marţi, de la ora 18.00, cu Polonia pe stadionul Arcul de Triumf, în UEFA Women’s Nations League.

Galatasaray îl acuză pe Mourinho că a făcut declaraţii rasiste

Galatasaray a anunţat că va „iniţia proceduri penale” împotriva antrenorului lui Fenerbahce, Jose Mourinho, după ce a susţinut că acesta a făcut declaraţii rasiste, în urma egalului 0-0 dintre cele două echipe, de luni.

FCSB pune marţi în vânzare bilete pentru meciul cu Olympique Lyon din optimile Europa League

Campioana României anunţă că biletele pentru partida cu Olympique Lyon vor fi puse în vânzare online marţi, 25 februarie, începând cu ora 13.00. Iată preţurile biletelor: Peluza – Inel 3 – 40 lei Peluza – Inel 2 – 50 lei Peluza – Inel 1 – 60 lei Tribuna 1 – Inel 3 – 75 lei […]

Victorie pentru FCSB: Învinge Dinamo cu 2-1

Scorul a fost deschis de Dinamo în minutul 18. Politic pătrunde pe stânga, centrează la marginea carelui mic, iar Perica, aflat la primul meci ca titular la Dinamo, deviază printre picioarele lui Târnovanu. Alhassan este găsit la marginea careului de Radunovic, în minutul 21, pătrunde câţiva metri, iar mingea plecată din piciorul lui enste deviată […]

Trei suporteri dinamovişti au fost ridicaţi de jandarmi după ce au pătruns pe suprafaţa de joc

„Pe timpul primei reprize (FCSB – Dinamo – n.r.), jandarmii au preluat trei suporteri ai echipei FC Dinamo 1948 Bucureşti, care au pătruns pe suprafaţa de joc. În acest context, au fost aplicate trei sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 3.000 de lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 4 din 2008 privind prevenirea şi […]