Marian Rada: Am pierdut două puncte preţioase

Publicat: 11 04. 2009, 19:10
Actualizat: 06 11. 2012, 09:18

"Am venit la Urziceni să câştigăm însă nu am reuşit. Am jucat o perioadă în zece oameni şi trebuia să forţăm marcarea celui de-al doilea gol. A intervenit aceea eliminare, însă eu am mari dubii în faza la care a marcat Urziceniul. Acolo pur şi simplu Ricardo a degajat mingea şi s-a dat lovitură liberă. Se pare că Augustus Constantin a recunoscut că a greşit, dar asta este… Noi am pierdut două puncte preţioase, care aveau o pondere mare în evoluţia noastră viitoare. Mie îmi place să cred că arbitri au greşit omeneşte împotriva noastră", a precizat antrenorul formaţiei giuleştene.

Rada a făcut câteva referiri legate de evenimetele petrecute pe banca echipei giuleştene, în minutul 68 al meciului, imediat după marcarea golului egalizator al gazdelor: "Eu nu aveam intenţia să scot echipa de pe teren şi i-am chemat pe jucători pentru a le da indicaţii, deoarece după gol era o stare de nervozitate şi le-am cerut să-şi vadă de joc pentru că nu era nimic pierdut".

Imediat după golul de 1-1 marcat de echipa din Urziceni, oficialul rapidiştilor, Nicolae Manea, le-a făcut semn propriilor jucători să părăsească terenul de joc. Fotbaliştii rapidişti au continuat jocul la insistenţele căpitanului de echipă, Vasile Maftei.

Rada a explicat care au fost motivele pentru care l-a titularizat pe portarul Andrei Marinescu, în detrimentul goalkeeperului Elinton Andrade. "Portarul Andrade nu şi-a pierdut locul de titular, iar eu îi am în vedere pe toţi portarii şi îi folosesc pe cei care sunt în formă maximă, la ora jocului. Astăzi am fost foarte mulţumit de Marinescu", a explicat tehnicianul giuleştenilor.

Formaţia Rapid Bucureşti a terminat la egalitate, scor 1-1, partida susţinută, în deplasare, în compania formaţiei Unirea Urziceni, în etapa a XXIV-a a Ligii I.