Pârcălabu: După medalia de bronz a lui Gheorghiţă, sperăm la încă două la feminin
Vicepreşedintele Federaţiei Române de Lupte, Răzvan Pârcălabu, a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că după medalia de bronz obţinută de Ştefan Gheorghiţă la categoria 84 de kilograme din cadrul Campionatelor Europene de lupte, se mai speră la încă două trofee în probele feminine.
"Medalia de bronz e o confirmare a valorii lui, pentru că şi anul trecut a obţinut aceeaşi medalie la Campionatele Europene din Azerbaidjan, iar la Jocurile Olimpice de la Beijing s-a clasat pe locul cinci. Sperăm ca la campionatele mondiale din toamnă să obţină o medalie, iar acelaşi lucru să se întâmple şi la Jocurile Olimpice de la Londra", a spus Pârcălabu.
Răzvan Pârcălabu speră ca fetele care vor intra în concurs joi şi vineri să obţină cel puţin două medalii. "O avem pe Ana Maria Pavăl, pe Esthera Dobre, iar Cristina Croitoru a avut parte de o tragere la sorţi favorabilă. Sperăm să mai vină şi alte medalii, chiar de aur", a completat Pârcălabu.
Sportivul Ştefan Gheorghiţă a câştigat, miercuri, medalia de bronz la lupte libere, categoria 84 de kilograme, la Campionatele Europene de la Dortmund. Românul l-a învins în meciul pentru locul trei pe sportivul turc Ibrahim Bolukbaşi.
Medalia de aur a fost câştigată de rusul Anzor Urişev, iar pe poziţia a doua s-a clasat georgianul Dato Marsagişvili.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO