Între enervare şi resemnare, locuitorii din centrul Parisului trăiesc în ritmul pregătirilor pentru ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice. De câteva zile, cartiere întregi sunt înconjurate de garduri. În total, 44 000 de garduri şi bariere au fost instalate de poliţia din Paris pentru a securiza malurile imediate ale Senei şi arterele care vor găzdui cursele rutiere olimpice.
Atât de multe garduri au fost instalate încât deplasarea în capitala Franţei a fost foarte mult îngreunată.
Pentru turişti, nu există altă soluţie decât să îşi adapteze programul. „Nu este uşor cu distanţele de mers pe jos. Am vrut să ne plimbăm de-a lungul Senei pentru a ne bucura de ea, dar sunt şantiere şi zgomot”, au deplâns situaţia un cuplu de turişti pentru un reportaj TF1 Info.
Doi australieni au povestit că au ratat vizita la Château de Versailles din cauza ambuteiajelor. „Agentul nostru de turism ne-a spus să luăm un taxi. Dar nu a mers. Ne-a luat mai mult de o oră şi am pierdut rezervarea”,au explicat aceştia pentru aceaşi sursă.
Din această joi şi până pe 26 iulie, zonele negre de pe harta pusă la dispoziţie online de Primărie vor fi închise circulaţiei. Ele vor fi accesibile doar pentru cei are au un cod QR, un bilet pentru ceremonia de deschidere sau o acreditare pentru Jocurile Olimpice Paris 2024.
În zonele subliniate cu roşu pe hară roşie, deplasarea e liberă liberă pe jos sau cu bicicleta. Cu maşina, în schimb, este necesar un permis, în lipsa acestuia cei care intră cu maşina putând fi amendaţi cu 135 de euro.
Autorităţile îi îndeamnă pe oameni să planifice din timp, dar puţini dintre locuitorii sunt pregătiţi. „Nu am primit niciun fel de informaţii”, a recunoscut o femeie din Paris în reportajul TF1 Info. Ulterior, restricţiile se vor schimba în funcţie de evenimente, de la o zi la alta şi uneori chiar de la o oră la alta.
De luni, 185 km de benzi de circulaţie pe mai multe drumuri din regiunea pariziană, inclusiv pe şoseaua de centură, au fost de asemenea dedicate Jocurilor Olimpice. Numai persoanele acreditate de Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice, taxiurile, mijloacele de transport în comun şi vehiculele de urgenţă şi de securitate au voie să utilizeze aceste benzi. Alte vehicule care utilizează aceste benzi, în special automobilele, bicicletele şi scuterele, sunt pasibile de o amendă de 135 de euro.
Controalele au început deja şi nu mai puţin de 400 de amenzi au fost emise începând de luni. „Avem agenţi în centrele de supraveghere video care sunt însărcinaţi să verifice cine utilizează aceste benzi”, a declarat pentru TF1 o purtătoare de cuvânt a prefecturii din Paris.