Participarea sportivilor trasgender în competiţiile feminine ridică mari probleme. Tracey Lambrechs: Femeilor li se spune să „tacă”

Fosta campioană olimpică la haltere, Tracey Lambrechs, spune că femeilor li se spune să „tacă” atunci când se plâng de corectitudinea sportivă a faptului că sportivi transgender concurează în competiţiile feminine.

Urmărește
860 afișări
Imaginea articolului Participarea sportivilor trasgender în competiţiile feminine ridică mari probleme. Tracey Lambrechs: Femeilor li se spune să „tacă”

Scandal în lume sportului. Femeilor li se spune să „tacă” cu privire la participarea sportivilor transgender în competiţiile feminine

Laurel Hubbard este pe drumul cel bun pentru a deveni primul sportiv transgender care concurează la Jocurile Olimpice, după ce Federaţia Internaţională de Halterofilie (IWF) a modificat miercuri cerinţele de calificare pentru Jocurile de la Tokyo.

În vârstă de 43 de ani, Hubbard încă trebuie să satisfacă cerinţele Comitetului Olimpic din Noua Zeelandă (NZOC) cu privire la standardele sale de atletice şi de performanţă înainte de selecţia pentru echipă, dar perspectiva unei posibile participări la Tokyo a ridicat deja probleme în rândul sportivilor, relatează Reuters.

"Sunt destul de dezamăgită, destul de dezamăgită pentru sportiva care va pierde acel loc", a declarat pentru TVNZ Tracey Lambrechs, care a câştigat o medalie de bronz pentru Noua Zeelandă la Jocurile Commonwealth din 2018.

„Cu toţii vorbim de egalitatea femeilor în sport, dar chiar acum ne este luată egalitatea. Multe femei din sport vin la mine să-mi spună <<Ce facem? Nu este corect, ce facem?>>. Din păcate, nu putem face nimic, deoarece de fiecare dată când ne exprimăm, ni se spune tăcem", a adăugat Tracey Lambrechs.

Laurel Hubbard , în vârstă de 43 de ani, a concurat la mai multe competiţii de haltere pentru bărbaţi înainte de a deveni trasgender în 2013. Ea a fost eligibilă pentru a concura la Jocurile Olimpice din 2015, când Comitetul Olimpic Internaţional a emis orientări care permit oricărui sportiv transgender să concureze ca femeie, cu condiţia ca nivelurile de testosteron să fie sub 10 nanomoli pe litru timp de cel puţin 12 luni înainte de prima lor competiţie.

Mulţi oameni de ştiinţă au criticat aceste abordare, spunând că comitetele fac prea puţin pentru a atenua avantajele biologice ale celor care au trecut prin pubertate ca bărbaţi, inclusiv densitatea osoasă şi musculară.

Într-o declaraţie de joi, Comitetul Olimpic Internaţional a spus că, deşi se angajează să includă atleţi transgender, în prezent îşi revizuieşte orientările pentru a ţine cont de „tensiunea percepută între corectitudine / siguranţă şi incluziune / nediscriminare”.

Criteriile exacte pentru participarea atleţilor transgender la sportul de elită sunt determinate de federaţiile internaţionale şi unele au modificat deja liniile directoare. World Rugby a interzis sportivii transgender din meciurile feminine de elită anul trecut din motive de siguranţă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici