Ronaldo a marcat primul său gol pentru Corinthians (Video)

Publicat: 09 03. 2009, 15:01
Actualizat: 09 11. 2012, 13:21

Ronaldo, în vârstă de 32 de ani, a intrat pe teren în minutul 63 al partidei de la Sao Paolo, în momentul în care gruparea Palmeiras conducea cu scorul de 1-0. Fostul internaţional brazilian a izbutit să aducă un punct pentru echipa sa în acest meci atunci când nimeni nu se mai aştepta, în al doilea minut de prelungire.

În momentul înscrierii golului atacantul brazilian a alergat spre galerie şi s-a urcat pe gardul dintre teren şi peluză, care a cedat sub greutate fanilor, fără consecinţe grave însă. "Sunt încântat. Este un moment unic şi extrem de emoţionant", a spus atacantul imediat după meci, care şi-a cerut scuze pentru felul în care şi-a manifestat bucuria la gol.

Fostul internaţional brazilian a debutat la noul său club în partida pe care Corinthians a câştigat-o, miercuri, scor 2-0, în faţa echipei Itumbiara, în primul tur al Cupei Braziliei. Ronaldo, care nu mai evoluase de 387 de zile, a intrat pe teren în minutul 67 al meciului.

Ronaldo s-a accidentat grav la genunchiul stâng, la 13 februarie 2008, într-un meci AC Milan – Livorno. El este legitimat la Corinthians Sao Paulo în decembrie 2008.