Pasquale Bruno: Fiorentina ar trebui să-i ceară daune lui Mutu

Fostul fundaş al echipei AC Fiorentina, Pasquale Bruno, a declarat, miercuri, că gruparea italiană ar trebui să-i ceară daune atacantului român Adrian Mutu, care a fost depistat pozitiv de două ori cu sibutramină, informează site-ul firenzeviola.it.

Urmărește
17 afișări
Imaginea articolului Pasquale Bruno: Fiorentina ar trebui să-i ceară daune lui Mutu

Pasquale Bruno: Fiorentina ar trebui să-i ceară daune lui Mutu (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Nu ştiu dacă traseul mai slab al Fiorentinei este legat de ce s-a întâmplat cu Mutu. Românul a comis o copilărie, o prostie care costă milioane de euro clubul. Este impardonabil pentru un jucător profesionist. Fiorentina ar trebui să-i ceară daune lui Mutu pentru ceea ce a făcut", a pus Bruno.

Mutu va fi audiat astăzi, la Roma, de Procuroul antidoping, iar verdictul va fi dat în cel mult două săptămâni, potrivit presei italiene.

Al doilea scandal de dopaj în care este implicat Adrian Mutu a izbucnit la 28 ianuarie, când Comitetul Olimpic Italian (CONI) a anunţat că atacantul Fiorentinei a fost depistat pozitiv cu sibutramină în urma unui test antidoping efectuat la 10 ianuarie 2010, după meciul cu Bari, din campionatul Italiei. La numai 24 de ore, CONI a informat că este pozitiv şi rezultatul testului efectuat de Mutu după meciul Lazio - Fiorentina, din Cupa Italiei, care a avut loc în 20 ianuarie.

Mutu a fost suspendat provizoriu de către CONI, iar atacantul român a renunţat să ceară analiza probelor B.

Printre puţinele explicaţii furnizate presei în acest caz s-au numărat cele ale mamei lui Mutu, care a susţinut că jucătorul a luat un medicament pentru slăbit, pe care ea îl uitase când l-a vizitat în Italia, iar pe prospectul acestuia nu scria că ar fi conţinut sibutramină.

De altfel, strategia apărării lui Mutu se va baza pe faptul că pe prospectul medicamentului nu figura sibutramina şi pe faptul că substanţa nu îmbunătăţeşte performanţele sportive.

Totodată, avocaţii românului vor încerca să-i convingă pe membrii Comisiei Antidoping că Mutu nu este recidivist, deoarece precedentul caz în care fotbalistul a fost depistat pozitiv (cu cocaină), cel de pe vremea când evolua la Chelsea, a apărut în urma unui control comandat de club şi efectuat în afara competiţiei.

Mutu a fost pentru prima oară în carieră depistat pozitiv la finalul anului 2004, pe vremea când evolua la clubul Chelsea Londra. Chelsea l-a achiziţionat, în vara anului 2003, pe Mutu de la AC Parma, contra sumei de 15,8 milioane de lire sterline şi a renunţat la serviciile acestuia în octombrie 2004, după ce jucătorul a fost depistat pozitiv cu cocaină la un control antidoping.

Adrian Mutu riscă o suspendare de până la patru ani, dacă se va considera că este recidivist sau una de cel mult trei luni în caz contrar, a estimat presa italiană.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici