Paszkany: Nu ne-am opus arbitrilor străini, vrem doar să fie corecte canalele prin care sunt aduşi

Finanţatorul CFR Cluj, Arpad Paszkany, a declarat, joi, că gruparea pe care o conduce nu s-a opus niciodată brigăzilor din străinătate, precizând că singura sa dorinţă a fost să fie corecte canalele prin care arbitrii sunt aduşi în Liga I.

Urmărește
71 afișări
Imaginea articolului Paszkany: Nu ne-am opus arbitrilor străini, vrem doar să fie corecte canalele prin care sunt aduşi

Paszkany: Nu ne-am opus arbitrilor străini, vrem doar să fie corecte canalele prin care sunt aduşi (Imagine: Raul Stef/Mediafax Foto)

"Noi nu ne-am opus niciodată arbitrilor străini, numai canalele pe care se aduc arbitri străini să fie corecte. Şi nu cele folosite până acum. Mai multe nu pot spune fără probe pentru că altfel ajung aici (n.r. - la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) şi m-am săturat", a spus Arpad Paszkany la ieşirea de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Oficialul clujean a menţionat că nu se teme de faptul că adversarii din acest final de campionat vor avea prime din partea contracandidatelor la titlu. "Nu mi-e teamă de nicio valiză. După părerea mea, nu cred că nişte premieri ieşite din comun ajută foarte mult o echipă care nu este obişnuită cu aşa ceva. De cele mai multe ori premierea toarnă plumb în ghetele jucătorilor. Adică dacă oferi unui jucător pentru un meci cât este contractul lui pe un an sau jumătate de an nu eşti sigur că reuşeşti să îl motivezi, s-ar putea mai mult să îl inhibi", a adăugat finanţatorul clubului CFR Cluj .

Arpad Paszkany susţine că motivul principal al înlocuirii antrenorului Jorge Costa cu Ioan Andone a fost "lipsa de orizont în jocul echipei".

"Sper să se schimbe jocul o dată cu venirea lui Ando. A fost însă un singur rezultat dezastruos pentru că la nivel de rezultate cred că ne-am descurcat destul de bine. Motivul principal pentru care l-am schimbat pe Costa a fost lipsa de orizont în jocul echipei şi nu neapărat rezultatele. Prin ceea ce am văzut însă în acest început de retur periclitam foarte mult avantajul de cinci puncte pe care îl deţineam şi n-aş fi vrut să ajungem într-o situaţie în care să vorbim la trecut de cele cinci puncte. Andone a fost primit foarte bine pentru că sunt jucători cu care a lucrat şi în precedentul mandat. Toată lumea l-a primit cu braţele deschise, toţi sunt dornici să lucreze împreună pentru un nou titlu", a precizat Paszkany.

Finanţatorul CFR Cluj, Arpad Paszkany, a fost prezent, joi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde este judecat pentru sprijinirea unui grup infracţional organizat şi şantaj.

Arpad Paszkany a fost trimis în judecată în 30 iulie 2009, fiind acuzat că în perioada 2004-2006 a susţinut un grup infracţional organizat condus de Liviu Man, preşedintele trustului Gazeta, prin finanţarea, sub diverse forme, a publicaţiilor trustului, cunoscând componenţa grupului şi modul de operare.

În martie 2011, Paszkany a fost achitat pentru ambele capete de acuzare de către Curtea de Apel Cluj, dar procurorii DIICOT au făcut apel la ÎCCJ.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici