„Tamaş, care mai are trei sezoane de contract cu WBA, şi-ar dori să rămână în Anglia, însă jucătorul român nu are asigurat postul de titular. Clubul roman este de acord să-i îndeplinească această condiţie, iar în cazul în care se va înţelege cu WBA asupra sumei, atunci îl va lua pe jucătorul român în echipă pentru sezonul 2011/2012. Mai multe negocieri vor avea loc în cursul acestei săptămâni, cea mai mare problemă fiind reprezentată de suma pentru care se va realiza împrumutul”, a scris birminghammail.net.
De la venirea lui Roy Hodgson la începutul anului pe banca tehnică a echipei engleze, fundaşul român în vârstă de 27 de ani a evoluat ca titular doar într-o partidă.
WBA a transferat deja doi fundaşi în această pauză competiţională, pe nord-irlandezul Gareth McAuley (Ipswich Town) şi pe Craig Dawson (revenit după un împrumut în Liga a III-a la Rochdale).