Video Patru stadioane nu pot găzdui meciuri în Liga I. LPF va decide dacă amână partidele

Inspectorul general al Jandarmeriei Române, general locotenent dr. Olimpiodor Antonescu, a declarat miercuri că patru stadioane din Liga I nu îndeplinesc condiţiile de găzduire a meciurilor, conform evaluării comisiilor abilitate, dar LPF este cea care decide dacă partidele vor fi amânate.

Urmărește
19 afișări

"În vederea începerii competiţiei sportive, au fost constituite comisii mixte formate din reprezentaţi ai Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), ai direcţiilor judeţene şi municipale de sport şi ai Jandarmeriei Române, care au verificat modul în care sunt pregătite arenele sportive în vederea începerii campionatului de fotbal. S-au luat, în cele mai multe cazuri, măsuri pentru amenajarea acestora, pentru montarea unor sisteme video performante, pentru remedierea lipsurilor constatate pe perioada campionatului trecut. Au fost constatate de aceste comisii încă alte neajunsuri. S-au stabilit termene de remediere, iar un ultim termen este stabilit pentru 23 iulie. Până la această dată toate cluburile organizatoare au obligaţia de a remedia deficienţele", a spus Olimpiodor Antonescu în cadrul unei conferinţe de presă.

El a precizat că, din punctul de vedere al Jandarmeriei, nu se pot disputa meciuri pe stadioanele din Târgu Mureş, Sibiu, Alba Iulia, precum şi pe arena "Regie" din Bucureşti.

"Cele mai multe probleme au fost întâlnite la stadioanele din Târgu Mureş, Sibiu (îşi desfăşoară meciurile formaţia Gaz Metan Mediaş), Alba Iulia (unde îşi dispută meciurile de pe teren propriu Universitatea Cluj) şi pe arena "Regie" din Bucureşti, unde evoluează formaţia Sportul Studenţesc. Sperăm ca în aceste ultime zile până la începerea campionatului aceste neajunsuri să fie eliminate", a mai spus reprezentantul Jandarmeriei.

Antonescu a menţionat că reprezentanţii Jandarmeriei din comisiile de evaluare a stadioanelor nu pot avea drept de decizie asupra amânării meciurilor, dar, dacă ar fi putut, ei ar fi decis amânarea primelor partide de pe stadioanele cu probleme.

"Reprezentanţii Jandarmeriei fac parte din aceste comisii, au un punct de vedere, însă din păcate nu au drept de veto. Comisia este condusă de reprezentanţi ai LPF care iau decizii în acest sens. Noi am făcut nenumărate sesizări la Ligă, i-am informat despre cerinţele minimale pe care ar trebui să le îndeplinească stadioanele. Vom vedea dacă vor permite sau nu vor permite desfăşurarea primelor meciuri. Vom vedea dacă la nivelul LPF se va lua această decizie, importantă şi necesară spunem noi, de a interzice disputarea primelor meciuri pe terenurile care nu îndeplinesc condiţiile", a explicat el.

Olimpiodor Antonescu a anunţat, de asemenea, că meciul Universitatea Cluj - Steaua, care se va disputa duminică, la Alba Iulia, este considerat de risc maxim.

"Suntem conştienţi că va fi un meci cu grad de risc ridicat, însă vom lua toate măsurile pentru a elimina orice riscuri. Vom deplasa la Alba Iulia suficiente efective pentru a asigura ordinea. Sunt optimist în ceea ce priveşte asigurarea măsurilor minimale pentru desfăşurarea meciului, respectiv montarea unor camere suplimentare de supraveghere video, perfecţionarea sistemului de acces şi delimitarea mai clară a grupurilor de suporteri. Cred că reprezentaţii celor de la Alba Iulia vor reuşi să remedieze toate problemele până la ora meciului", a mai spus inspectorul general al Jandarmeriei Române.

Altfel, el a salutat iniţiativa conducătorilor stelişti de a îndepărta gardurile suplimentare dintre tribune şi terenul de fotbal.

"Salutăm această iniţiativă a clubului Steaua şi sperăm ca prin adoptarea acestei măsuri să se realizeze o reconciliere a reprezentanţilor clubului cu suporterii stelişti. Este o măsură pe care personal o salut şi cred că acesta ar trebui să fie ţelul spre care să ne îndreptăm, spre a realiza un climat de normalitate pe care să-l adopte spectatorii astfel încât apropierea dintre aceştia şi cei pe care îi admiră să nu mai fie blocată de acele garduri de protecţie. Însă trebuie să mai lucrăm mult privind mentalitatea celor care vin pe stadion şi când mă refer la aceştia includ şi oficialii, conducătorii, patronii şi jucătorii. Inclusiv sportivii incită la acte de violenţă", a menţionat Olimpiodor Antonescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici