Pavel Hodea: Nu vor fi nume noi la reunirea lotului
Vicepreşedintele clubului Poli Iaşi, Pavel Hodea, a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, că primele achiziţii vor ajunge în dealul Copoului de-abia la sfârşitul săptămânii.
![Imaginea articolului Pavel Hodea: Nu vor fi nume noi la reunirea lotului](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1689/5263381/1/poli-iasi-stadion.jpg?width=560)
Pavel Hodea: Nu vor fi nume noi la reunirea lotului (Imagine: Mediafax Foto)
"În ultima perioadă, am purtat discuţii cu mai mulţi jucători şi am negociat cu cluburile de care aparţin, însă nu vor fi nume noi la reunirea lotului. Depindem şi de planurile altor echipe, dar şi de clarificarea situaţiei contractuale ale unor fotbalişti. Sperăm ca până la sfârşitul acestei săptămâni să putem finaliza câteva transferuri şi să vină primii jucători. Nu putem deocamdată avansa nişte nume, pentru că asta ar complica transferurile lor", a spus Pavel Hodea.
Oficialul ieşean a mai precizat că la capitolul plecări, se aşteaptă rezolvarea situaţiei jucătorilor la care antrenorul Petre Grigoraş a renunţat: "Până acum, nu am mai prelungit înţelegerile cu Marius Croitoru şi Viorel Frunză şi sunt jucători liberi, iar în ceea ce-l priveşte pe Ibraima Balde, aşteptăm oficializarea rezilierii contractului. Referitor la Andrej Pecnik, Dominik Bersnjak, Cornel Buta, Cristian Bratu, Paul Tincu şi Ionuţ Costache, aceştia au primit hârtie că îşi pot căuta echipe şi urmează să vedem ce decizii vom lua în cazul lor".
Lotul echipei Poli Iaşi se va reuni miercuri, 6 ianuarie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22669374/1/video.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22680040/2/pavel-churiumov-321968-unsplash.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/a4-1738784618.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/minerva2-1738783852.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=5263381&pid=1)