Prima pagină » Sport » Pavel Nedved anunţă că retragerea sa este „definitivă”

Pavel Nedved anunţă că retragerea sa este „definitivă”

Fosutl mijlocaş al echipei Juventus Torino, Pavel Nedved, a anunţat, miercuri, că a refuzat toate ofertele primite în ultimul timp şi că retragerea sa din activitate este "definitivă".
26 aug. 2009, 16:56, Sport

Pavel Nedved anunţă că retragerea sa este "definitivă" (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Am decis să nu accept nicio ofertă primită în ultimele săptămâni şi să îmi închei definitiv cariera de jucător. Vreau să îmi petrec timpul alături de soţie şi de copiii mei", a declarat câştigătorul Balonului de Aur din 2003, pe site-ul www.pavelnedved.cz.

Nedved, care va împlini duminică 37 de ani, era dorit de clubul Al Ahli, din Emiratele Arabe Unite, de Notts County (liga a patra engleză) dar şi de mai multe formaţii din liga profesionistă nord-americană (MLS).

În Italia, Nedved a câştigat de trei ori titlul, unul cu Lazio (2000) şi două cu Juventus (2002, 2003).

Nedved are şi 91 de selecţii în naţionala Cehiei.