Pele: Messi este bun, dar este departe de Cruyff, Platini sau Di Stefano

Brazilianul Pele a declarat că argentinianul Lionel Messi este cel mai bun fotbalist al momentului, însă este departe de legende precum Johan Cruyff, Michel Platini sau Alfredo di Stéfano, informează Sport.

Urmărește
11 afișări

"Oamenilor le place să facă tot timpul comparaţii, însă au uitat de Cruyff, Platini sau Di Stéfano, care au fost mult mai buni ca Messi", a declarat Pele într-un interviu acordat publicaţiei La Tercera.

Despre Di Stéfano, actual preşedinte de onoare la Real Madrid, brazilianul a afirmat că era "complet" deoarece lovea bine balonul cu ambele picioare şi avea un joc bun aerian.

Pele a apreciat că în fotbalul actual ciclul jucătorilor trece foarte rapid şi i-a dat ca exemplu pe Ronaldinho şi Kaká, care au fost cei mai buni din lume, dar au fost întrecuţi de Messi şi Cristiano Ronaldo.

Despre fotbalistul argentinian, Pele a afirmat că este cel mai în formă la ora actuală. Pentru finala Ligii Campionilor, Pele consideră că nu există favorită între Manchester United şi FC Barcelona, deşi a arătat o uşoară predilecţie spre formaţia lui Pep Guardiola.

"Manchester joacă în forţă, este fidelă stilului german. Însă ca echioă, Barcelona este cea mai bună din lume. Şi mai mult, îl are pe Messi", a spus Pele.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici