Pellegrini: Dacă va continua să aibă prestaţii bune, poate Pantilimon va vrea să rămână
The Guardian notează că Pantilimon a devenit portarul principal la City după o cădere de formă a lui Joe Hart. Contractul românului expiră la finalul sezonului, iar Pellegrini spune că nu sunt garanţii că Pantilimon va rămâne la echipă.
„Poate nu depinde doar de noi. El a vrut să plece la începutul anului. A vrut să plece la altă echipă, unde putea să joace mai mult. Vom discuta cu el şi vom lua o decizie”, a spus Pellegrini.
Întrebat dacă Pantilimon ar fi dispus să rămână în cazul în care ar fi titularizat în continuare, Manuel Pellegrini a răspuns: „Dacă va continua să aibă prestaţii bune, poate. Este un portar foarte bun şi joacă foarte bine”.
Manchester City încă nu a început negocierile pentru un nou contract. „Nu este o chestiune ce este discutată în acest moment. Însă Pantilimon se descurcă foarte bine şi vom vedea ce va fi”, a adăugat Pellegrini.