Pellegrini rămâne la Real Madrid până la meciul cu FC Barcelona
Antrenorul chilian al echipei Real Madrid, Manuel Pellegrini, va rămâne pe banca tehnică a formaţiei din capitala Spaniei până la meciul cu FC Barcelona, din 29 noiembrie, conform presei locale, citată de AFP.
Pellegrini rămâne la Real Madrid până la meciul cu FC Barcelona (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Creditul lui Pellegrini este valabil până la meciul de pe Camp Nou", a titrat cotidianul AS, joi, la două zile după umilitoarea eliminare a echipei Real Madrid în "16"-imile Cupei Spaniei, în faţa unei formaţii din liga a treia, Alcoron, când spectatorii de pe "Santiago Bernabeu" au cerut demisia tehnicianului chilian.
Publicaţia Marca a notat, la rândul său, că şefii clubului i-au lansat un ultimatum lui Pellegrini (56 de ani), până la meciul din deplasare cu FC Barcelona, preşedintele Florentino Perez constatând că investiţia de 250 de milioane de euro (aducerea jucătorilor Ronaldo, Kaka şi Benzema) nu dă rezultatele scontate sub conducerea lui Pellegrini.
În absenţa portughezului Cristiano Ronaldo, accidentat, Real Madrid este a doua în clasamentul primei ligi, la un punct în spatele liderului FC Barcelona, şi are şanse de calificare în optimile de finală ale Ligii Campionilor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO