Prima pagină » Sport » Şedinţă la Rapid cu Fathi Taher, George Copos şi Jose Peseiro

Şedinţă la Rapid cu Fathi Taher, George Copos şi Jose Peseiro

Acţionarul FC Rapid, Fathi Taher, a declarat, duminică, la finalul şedinţei pe care a avut-o cu George Copos şi cu antrenorul Jose Peseiro, că nu se discută în acest moment plecarea de la echipă a tehnicianului portughez, înaintea partidei cu VfL Wolfsburg, din primul tur al Cupei UEFA.
Şedinţă la Rapid cu Fathi Taher, George Copos şi Jose Peseiro
29 sept. 2008, 01:05, Sport

"Nu ştiu ce s-a întâmplat, dar azi nu am jucat. Nu discutăm acum despre plecarea lui Peseiro. Avem un meci foarte important joi şi trebuie să ne pregătim pentru acest meci ca să nu se repete ce s-a întâmplat azi. Acum, pentru noi este important ca echipa să rămână unită, să se concentreze, pentru că avem un meci greu cu Wolfsburg. Nu pot să zic, în situaţia în care nu era meciul cu Wolfsburg, dacă îl demiteam sau nu pe Peseiro, dar pot să zic că astăzi echipa nu a jucat", a spus Taher.

Întrebat dacă echipa ar putea fi preluată de Mircea Lucescu, aflat şi el într-o situaţie delicată la Şahtior, Taher a răspuns sec: "Nu, nu, nu", după care, chestionat de unul dintre reporteri despre posibilitatea numirii lui Ioan Andone ca antrenor, Taher a spus scurt: "Nu, nici Andone, acum avem echipă".

Fathi Taher a menţionat că nu portarul Urko Pardo nu a greşit, ci întreaga echipă. "Pardo nu a greşit, echipa nu a fost cea care nu a jucat. Nu am pierdut meciul din cauza lui Dani Coman", a mai spus Taher.

Copos a refuzat să ofere presei vreo declaraţie la finalul şedinţei de aproximativ o oră, pe care a avut-o cu celălat acţionar important al clubului, Fathi Taher, şi cu antrenorul Jose Peseiro.

În momentul în care se pregătea să urce în propriul autoturism, George Copos a fost abordat de un grup format din aproximativ zece suporteri, care l-au întrebat despre cauzele evoluţiilor slabe din ultimul timp ale echipei Rapid. George Copos i-a invitat pe suporteri în incinta clubului pentru a discuta cu ei.

Acţionarul FC Rapid, George Copos, discută, în incinta stadionului "Giuleşti-Valentin Stănescu", cu un grup format din aproximativ zece suporteri despre situaţia de la echipă.

Formaţia FC Rapid a suferit al doilea eşec consecutiv pe teren propriu, duminică, în faţa echipei FC Argeş, scor 1-3 (1-2), într-o partidă contând pentru etapa a IX-a a Ligii I şi rămâne fără victorie în ultimele patru runde în campionat.