Peseiro: Sunt convins că putem lupta pentru primul loc
Tehnicianul portughez Jose Peseiro a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, după reinstalarea în funcţia de antrenor principal, că este în continuare încrezător în proiectul început la echipa giuleşteană şi în şansele acesteia de a lupta pentru ocuparea primului loc la finalul sezonului.
Peseiro: Sunt convins că putem lupta pentru primul loc (Imagine: Mediafax Foto)
"Sunt fericit că m-am întors şi că îmi pot continua munca aici. Am convingerea că pot să trec peste aceste lucruri şi că pot învăţa din ele. Sunt convins că avem capaciatatea, împreună cu jucătorii şi conducerea, să luptăm pentru primul loc în acest campionat. Sigur, orice antrenor are nevoie de timp pentru a se adapta la o anumită situaţie, dar până acum nu mi-am pierdut convingerea că echipa îşi poate îmbunătăţi jocul. Cred în proiectul meu la Rapid", a spus Peseiro.
Antrenorul a menţionat că nu i s-a mai întâmplat să fie demis şi apoi reinstalat în funcţie, dar susţine că o astfel de experienţă îl va ajuta în viitor. "Nu am mai întâlnit o astfel de situaţie. Este prima oară, dar o astfel de experienţă schimbă ceva în tine. Când ceva apare pentru prima oară în viaţa ta, cu siguranţă că vei progresa pe viitor. Sunt sigur că această situaţie mă va face să văd mai multe lucruri şi să îmi îmbunătăţesc performanţa. Nu numai echipa poate progresa şi antrenorul îşi poate îmbunătăţi activitatea", a explicat antrenorul giuleştean.
Întrebat dacă l-a deranjat faptul că acţionarii clubului au negociat cu alţi antrenori preluarea conducerii tehnice a echipei, Peseiro a răspuns: "Tot ce ştiu este că îmi păstrez slujba. Rămân aici pentru că vrea domnul Taher".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Jose Peseiro a adăugat că nu va trimite la echipa a doua jucători din lotul pe care îl are la dispoziţie. "Îmi plac toţi jucătorii mei. Îmi asum greşelile tuturor jucătorilor. Bineînţeles că sunt 25 de jucători, deci sunt 25 de caractere, 25 de personalităţi diferite. Este destul de greu să cunoşti un jucător din toate punctele de vedere, şi fizic, şi tactic şi psihic", a precizat Peseiro.
Tehnicianul portughez a condus în această seară al doilea antrenament de la reinstalarea în funcţia de antrenor al echipei Rapid. De la şedinţa de pregătire a lipsit fundaşul Marius Constantin, care a declarat că îl doare piciorul şi nu se poate antrena.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO