Prima pagină » Sport » Peste 120.000 de bilete pentru Cupa Mondială, alocate în patru ore

Peste 120.000 de bilete pentru Cupa Mondială, alocate în patru ore

FIFA a anunţat, marţi seară, că 126.837 de bilete pentru Cupa Mondială din Brazilia au fost alocate în patru ore, după deschiderea celei de-a treia faze de vânzare după principiul "primul venit, primul servit".
Peste 120.000 de bilete pentru Cupa Mondială, alocate în patru ore
Luminita Turcu
16 apr. 2014, 11:20, Sport

Într-un comunicat, FIFA a anunţat că 63,4% (80.496) din aceste bilete au fost rezervate de brazilieni, urmaţi de americani, columbieni, argentinieni, germani, mexicani, francezi şi englezi.

Forul mondial a precizat că în această fază au fost scoase la vânzare 199.519 bilete. Acestea vizează 54 din cele 64 de meciuri de la Cupa Mondială.

Din această fază sunt excluse meciul de deschidere (Brazilia-Croaţia), finala, meciul 2 (Mexic-Camerun), meciul 8 (Anglia-Italia), meciul 11 (Argentina-Bosnia), meciul 17 (Brazilia-Mexic), meciul 19 (Spania-Chile), meciul 33 (Camerun-Brazilia), meciul 34 (Croaţia-Mexic) şi meciul 35 (Australia-Spania).

La precedentele faze, aproximativ 2.57 de milioane de bilete au fost vândute.