Codrea: Obiectivul nostru e salvarea de la retrogradare
"Vreau să devin un jucător de bază la Siena şi cu toţii ne dorim să ne salvăm de la retrogradare. Suntem un grup, concurenţa pe posturi e mare, dar e normal să fie aşa. Eu, la fel ca şi coechipierii mei, dau totul la antrenamente şi îmi doresc să fiu pregătit pentru momentul în care antrenorul se va baza pe mine", a spus Codrea.
Mojlocaşul român a afirmat că cel mai bine se simte în postura de închizător.
"Nu ştiu ce rol voi avea, important este să mă aflu pe teren. Îmi place să joc închizător în faţa apărării şi cred că mă pot adapta la sistemul 4-4-2, deşi în ultimii ani am jucat mai mult într-un sistem cu trei mijlocaşi", a precizat Codrea.