Potrivit unui comunicat remis agenţiei MEDIAFAX, pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare în arena sportivă, Jandarmeria Capitalei recomandă spectatorilor să vină din timp la stadion, începând cu ora deschiderii porţilor de acces. De asemenea, Jandarmeria Capitalei recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Jandarmeria Capitalei informează suporterii că legislaţia în vigoare interzice persoanelor fizice deţinerea, folosirea sau efectuarea oricăror operaţiuni cu materiale pirotehnice aşadar, spectatorii nu au voie să introducă în stadion astfel de obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă.
Spectatorilor le este interzis să ocupe alte locuri decât cele prevăzute pe documentele de acces, precum şi refuzul eliberării acestora la avertismentul verbal al reprezentanţilor societãţii specializate de protecţie şi pazã sau al forţelor de ordine. De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ura naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.