Peste 60 de suporteri arestaţi după derbiul ŢSKA-Levski
Peste 60 de suporteri au fost arestaţi, vineri, cu ocazia disputării derbiului campionatului Bulgariei, între ŢSKA Sofia şi Levski, câştigat de echipa gazdă prin golul reuşit de atacantul român Ianis Zicu.
Peste 60 de suporteri arestaţi după derbiul ŢSKA-Levski (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)
Poliţia locală a anunţat că 64 de suporteri au fost arestaţi şi un poliţist a fost rănit cu ocazia acestui meci.
Un număr record de 1.630 de poliţişti au fost mobilizaţi în şi în jurul stadionului pentru acest meci.
Cele mai multe persoane au fost arestate pentru tulburarea ordinii publice, acte de huliganism şi aruncarea de obiecte în teren, anunţă poliţia, care a indicat că a reuşit să evite declanşarea unui conflict direct între suporterii celor două echipe.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Şeful NATO sugerează planuri „secrete” pentru negocierile de pace, care vor opri o nouă încercare a lui Putin de a cuceri Ucraina
-
Victor Ponta, deputat PSD, şi-a anunţat candidatura pentru alegerile prezidenţiale
-
Congresul social-democraţilor a validat candidatura lui Crin Antonescu la prezidenţiale / Ciolacu admite greşeala: Am avut încredere într-un partener care n-a respectat înţelegerile
Fani ai formaţiei Levski, nemulţumiţi, au fost arestaţi după ce au aruncat cu pietre în forţele de ordine după finalul partidei.
Atacantul Ianis Zicu a adus victoria echipei ŢSKA Sofia în derbiul cu Levski Sofia, vineri, în etapa a XI-a a campionatului Bulgariei, marcând singurul gol al partidei în minutul 26. Zicu a evoluat până în minutul 84, când a fost înlocuit de Yakimov.
După acest meci, ŢSKA Sofia a urcat pe primul loc în campionatul Bulgariei, cu 28 de puncte, fiind urmată de Ludogoreţ Razgrad, care are 25 de puncte şi va juca luni.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO