Peste 700 de jandarmi la meciul Steaua - Fiorentina
Peste 700 de jandarmi vor asigura ordinea, miercuri seara, la meciul din ultima etapă a grupei F a Ligii Campionilor, dintre echipele Steaua Bucureşti şi AC Fiorentina, care se va desfăşura de la ora 21.45, pe stadionul "Steaua", informează un comunicat al Jandarmeriei.
Peste 700 de jandarmi la meciul Steaua - Fiorentina (Imagine: Mediafax Foto)
Accesul spectatorilor se va face în stadion începând cu ora 19.00, suporterii echipei italiene urmând să intre pe stadion prin poarta de acces numărul 4 a Complexului Sportiv (sere), la intersecţia dintre Strada Braşov şi Bulevardul Ghencea.
Conform prevederilor Legii 4/2008, privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor sportive, spectatorilor le este interzis să introducă în stadion băuturi alcoolice, petarde ori alte obiecte ce pot fi folosite la acţiuni de tulburare a ordinii publice sau care pot conduce la producerea actelor de violenţă. Este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ura naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă publică.
Meciul Steaua - Fiorentina, din ultima etapă a grupei F a Ligii Campionilor, va avea loc miercuri, de la ora 21.45, pe stadionul din Bulevardul Ghencea.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO