- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (08.03.2013, 16:15)
- Leila Bolat
Petr Cech: Un rezultat de 1-0 poate fi întors cu uşurinţă
Portarul echipei Chelsea, Petr Cech, a declarat după înfrângerea, cu scorul de 1-0, din meciul cu Steaua, că un astfel de rezultat poate fi întors cu uşurinţă în manşa secundă, cu condiţia ca jucătorii echipei londoneze să joace bine, informează site-ul oficial al clubului englez.

Petr Cech (Imagine: Alexandru Dobre/Mediafax Foto)
"Este doar 1-0. Evident ştim că nu este cel mai bun rezultat în cupele europene, când joci două manşe şi golurile în deplasare contează. Am avut ocazii mai bune decât ei, eu nu prea am avut ce să apăr tot meciul, dar steliştii au avut un penalti din care au înscris şi au câştigat. Un rezultat de 1-0 poate fi întors cu uşurinţă dacă joci bine şi înscrii goluri. La faza penaltiului, l-am văzut pe Ryan Bertrand alergând cu jucătorul stelist iar apoi stelistul era la pământ. Că a fost sau nu penalti, arbitrul l-a acordat. Noi am avut câteva ocazii dar nu am reuşit să marcăm. Yossi a avut una în prima repriză şi în a doua am mai avut câteva şuturi blocate. Gazdele au avut două şuturi, care nu au fost periculoase, şi lovitura de la 11 metri. Noi am fost mai periculoşi, dar nu am înscris şi asta a făcut diferenţa", a spus Cech.
Formaţia Steaua a învins, joi, pe Arena Naţională, cu scorul de 1-0 (1-0), deţinătoarea trofeului Ligii Campionilor, echipa engleză Chelsea Londra, într-un meci din prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Europa. Unicul gol a fost marcat de Rusescu, în minutul 34, care a transformat penaltiul obţinut tot de el după ce a fost faultat în careu de Bertrand.
Partida retur se va disputa la 14 martie, la Londra.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Elon Musk, iritat de postările unui europarlamentar român: "A încercat să intervină în alegerile din SUA”
-
Trei ani de război în Ucraina. Liderii europeni merg la Kiev / Ursula von der Leyen promite ajutor / Rusia nu e de acord cu planul SUA de încetare a focului
-
Bolojan contrazice politica lui Trump: Este necesar ca Ucraina şi Uniunea Europeană să fie implicate în negocierile de pace



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe